În vreme ce unii au considerat că depresiile asociate singurătăţii îi fac pe oameni să nu mai aibă suficientă grijă de ei înşişi, noi cercetări arată că există o conexiune directă între diferitele forme de mizantropie şi anumite boli. John Cacioppo, psiholog la Universitatea din Chicago, a studiat efectele biologice ale singurătăţii şi a descoperit că aceasta este corelată cu hipertensiunea, inflamaţii şi infecţii în organism, chiar şi cu probleme cu auzul sau memoria.
„Chiar şi musculiţele de fructe care sunt izolate se îmbolnăvesc şi mor mai devreme decât cele care interacţionează cu celelalte, ceea ce ne arată că angajamentul social poate fi extrem de important”, a spus Cacioppo.
În studiul realizat recent, Cacioppo şi Steve Cole, de la UCLA, au descoperit că sistemul imunitar se modifică la oamenii care se izolează social, provocând hiperactivitatea anumitor gene ce dau răspunsuri diferite la producerea de anticorpi.
În aceste condiţii, organismul este lăsat fără apărare în faţa afecţiunilor virale şi a altor factori de risc din exterior.
Explicaţia stă în faptul că sistemul imunitar e pus să aleagă între a lupta cu ameninţările virale sau împotriva invaziilor bacteriene. Oamenii singuri, care ajung să perceapă lumea ca un spaţiu ameninţător şi neprietenos, transmit un semnal sistemului imunitar. Acesta se concentrează pe lupta împotriva bacteriilor, renunţând la protecţia antivirală, încetând să mai producă anticorpi pentru diferite boli.
Cifrele arată că cei izolaţi social sunt mai expuşi la factorii de risc cu potenţial mare de mortalitate, şi prezintă o rată mai mare a apariţiei cancerului, a bolilor de inimă şi a infecţiilor.
Mai mult, izolarea socială creşte nivelul cortizolului în sânge şi tensiunea arterială. Conform studiului amintit, singurătatea poate împinge valorile tensiunii arteriale la niveluri de risc, putând provoca atacuri cerebrale şi de cord – deoarece dereglează sistemul circulator, face inima să muncească mai mult şi suprasolicită vasele de sânge.
Singurătatea influenţează şi calitatea somnului – persoanele care se izolează se trezesc mai des pe timpul nopţii, îşi petrec mai puţin timp în pat dormind şi sunt din ce în ce mai puţin odihnite, susţin Cole şi Cacioppo.
În timp, cercul vicios creat de singurătate se poate transforma într-o spirală autodistructivă. Cei care se retrag din viaţa socială au tendinţa să îşi evalueze interacţiunile umane mai mult negativ şi devin predispuşi să-şi formeze impresii negative depre oameni la prima întâlnire.
Motivele ajung până în perioadele îndepărtate ale istoriei umanităţii, când oamenii aveau nevoie unii de alţii pentru a supravieţui. Singurătatea nu îi face pe oameni doar nefericiţi, ci şi nesiguri – fizic şi psihic. Relaţiile interumane erau foarte puternice deoarece indivizii preistorici se bazau unii pe alţii pentru a-şi procura hrană, adăpost şi protecţie, precum şi pentru creşterea copiilor şi transmiterea cunoştinţelor acumulate de-a lungul generaţiilor.
Cacioppo susţine că stresul pe care îl resimte un individ atunci când ajunge la marginea unui grup social funcţionează ca o avertizare – aşa cum este durerea fizică pentru corp: aceea că trebuie să se reintegreze pentru a face faţă potenţialelor pericole ale necunoscutului.
Orice individ trece prin perioade în care simte lăsat pe dinafară, de exemplu când se mută într-un alt oraş, la începerea liceului. În mod obişnuit, sentimentul dispare complet în şase luni. Dar când este vorba de indivizi cronic izolaţi social, două soluţii funcţionează cel mai bine.
Echipa lui Cacioppo a stabilit că cele mai eficiente metode sunt dezvoltarea abilităţilor sociale în oameni, pentru a-i ajuta să vadă lumea în care trăiesc într-o lumină mai pozitivă şi întâlnirile cât mai dese între prieteni şi familie, de sărbători, la evenimente speciale sau duminici petrecute împreună cu cei dragi.
