Doriţi să deveniţi tată? Atunci renunţaţi la fumat. Pe lângă faptul că vă reduce fertilitatea (ca şi pe cea a partenerei de viaţă), riscaţi să periclitaţi sănătatea viitorului bebeluş. Un studiu realizat de curând a arătat faptul că, pentru bărbaţi, fumatul poate să afecteze ADN-ul bebeluşilor.
Medicii din echipa coordonată de Julian Laubenthal de la School of Life Sciences din cadrul Universităţii Bradford din Marea Britanie au recoltat sânge şi eşantioane de spermă de la bărbaţii provenind din 39 de familii originare din Grecia şi Marea Britanie, în perioada în care a avut loc conceperea bebeluşilor, dar şi probe de sânge de la mame şi de la bebeluşi, la naştere. ADN-ul din fiecare probă a fost apoi analizat pentru a detecta eventualele modificări suferite la nivelul anumitor gene asociate cu un risc ridicat de cancer.
Pe lângă informaţiile referitoare la consumul zilnic de ţigarete, părinţii au precizat şi alte informaţii precum vârsta, greutatea, profesia şi stilul de viaţă (consumul de alcool şi de suplimente alimentare, printre altele), pentru ca autorii studiului să poată analiza efectele expunerii la tutun asupra ADN-ului bebeluşilor, independent de alţi factori.
La sfârşitul studiului, cercetătorii au observat alterări ale ADN-ului la bebeluşii născuţi dintr-un tată fumător. Ei au ajuns astfel la concluzia că alterările provocate de fumul de ţigară sunt transmisibile de la tată la copil, probabil prin spermă. Studii precedente au arătat într-adevăr că fumul de ţigară alterează ADN-ul prezent în celulele spermatice. Oamenii de ştiinţă au detectat de altfel modificări genetice la bebeluşii ale căror mame erau fumătoare, confirmând astfel numeroase rezultate deja făcute publice.
Viitoarele mame sunt în prezent "ţintele" privilegiate ale campaniilor anti-fumat. Medicul Julian Laubenthal şi colegii săi consideră însă că este necesară şi o campanie de sensibilizare a bărbaţilor, care să îi ajute să renunţe la fumat cu mult timp înainte de conceperea copilului, întrucât celulele spermatice au nevoie de cel puţin trei luni pentru a ajunge la maturitate.