Bebeluşii care au contact cu câini de companie fac mai rar infecţii respiratorii şi ale urechii decât cei care stau într-un loc fără niciun animal, arată un studiu american publicat în revista Pediatrics şi menţionat de AFP. Studiul nu spune de ce, dar sugerează că cine trăieşte în contact cu un câine care-şi petrece o parte a zilei afară ar putea avea sistemul imunitar întărit - este vorba despre un copil în primul său an de viaţă.
Studiul a luat în considerare 397 de copii finlandezi ai căror părinţi au trecut zilnic într-un caiet starea de sănătate a copilului în primul an de viaţă, de la nouă la 52 de săptămâni.
Concluzia a fost că bebeluşii care trăiesc în casă cu câini sau pisici sunt cu 30% mai puţin susceptibili să facă infecţii respiratorii - tuse, rinită şi febră - şi cu circa 50%, infecţii ale urechii. 'Copiii care aveau contact cu un câine sau o pisică la domiciliu au fost mai sănătoşi în perioada analizată', se afirmă în studiul desfăşurat de experţi de la spitalul universitar Kuopio din Finlanda.
Cea mai eficientă protecţie a fost constatată la copiii care aveau un câine în casă până la şase ore pe zi, faţă de copiii care nu aveau câine sau care-l aveau în curte.
„Avem primele dovezi că deţinerea unui câine poate proteja împotriva infecţiilor aparatului respirator în primul an de viaţă”, arată studiul. „Credem că un contact cu animalele poate întări sistemul imunitar, determinând răspunsuri imunitare mai eficiente şi perioade de boală mai scurte”, adaugă cercetătorii.
Îmbunătăţirea stării de sănătate a fost semnificativă, după ce cercetătorii au eliminat factori care ar fi putut accentua riscul de infecţie - încetarea alăptatului, mersul la creşă, fumători în preajmă, fraţi sau surori mai mari în familie.
În afară de faptul că se îmbolnăvesc mai rar de infecţii respiratorii şi ale urechii, bebeluşii în apropierea cărora se află câini au nevoie de mai puţine tratamente cu antibiotice decât cei în familia cărora nu există animale domestice, se mai spune în studiu.
Studii precedente arătaseră rezultate contradictorii, unele apreciind că nu există niciun avantaj pentru copiii care trăiesc în preajma unor animale cu blană, altele considerând că există o anumită protecţie împotriva guturaiului şi a afecţiunilor stomacului.
Autorii studiului arată că cercetarea lor diferă de analizele precedente pentru că se concentrează doar pe primul an de viaţă şi nu include copii mai mari.