Unii scriitori au susţinut întotdeauna că îşi pot auzi personajele vorbind - Enid Blyton sugerând chiar că poate "să vadă şi să audă totul", iar Alice Walker descriind faptul că persoanele fictive pe care le creează "vin în vizită... la taclale". Un nou studiu a demonstrat că această experienţă stranie este foarte larg răspândită, aproape două treimi dintre autori relatând că aud vocile personajelor lor în timp ce lucrează, relatează The Guardian, citat de Agerpres.
O echipă de cercetători de la Universitatea Durham din Regatul Unit, alături de Guardian şi Festivalul Internaţional de Carte de la Edinburgh, a efectuat o analiză referitoare la 181 de autori prezenţi la ediţiile târgului de carte între anii 2014 şi 2018.
63% au declarat că şi-au auzit personajele vorbind în timp ce scriau, iar 61% au spus că persoanele fictive pe care le creează sunt capabile să acţioneze independent.
"Le aud în minte. Au modele de voci şi tonuri distincte şi le pot face să poarte discuţii între ele, în care îmi dau seama întotdeauna cine 'vorbeşte'", a declarat un scriitor anonim.
"Uneori îmi transmit că ceea ce am eu în minte pentru ele nu este corect, că nu s-ar comporta sau nu ar vorbi niciodată astfel. De obicei nu le răspund", a spus un altul.
Studiul, publicat în jurnalul Consciousness and Cognition, a constatat, de asemenea, că 56% dintre scriitorii incluşi în sondaj au relatat despre experienţe vizuale sau de altă natură senzorială ale personajelor lor în timp ce scriau, în timp ce o cincime dintre ei au amintit despre sentimentul că personajul lor ocupau acelaşi spaţiu fizic. 15% dintre scriitori au declarat că pot chiar dialoga cu personajele lor.
"Când încerc să 'pun cuvinte în gura lor', în loc să asculte, adesea ele îmi vorbesc. Apoi discutăm lucrurile până aflu ce ar spune", a relatat un respondent anonim.
Altul a dezvăluit că vocile personajelor sale sunt distincte de propriul discurs interior: "Când personajele mele dialoghează în capul meu, mă simt ca un spectator, însă cu propriul discurs interior simt că eu sunt cel care vorbeşte".
John Foxwell, cercetător principal al proiectului, de la Universitatea Durham, a declarat că autorii studiului au raportat o mare varietate de experienţe. "Scriitorii pe care i-am examinat cu siguranţă nu au descris cu toţii aceeaşi experienţă", a spus Foxwell, "iar un mod în care am putea înţelege acest lucru este să ne gândim la felul în care scrierea se referă la vorbirea interioară", a spus el.
Dialogul intern, sau vorbirea interioară, este un fenomen pe care oamenii îl experimentează în moduri diferite, a continuat specialistul, unele persoane incluzând vocile oamenilor pe care îi cunosc în gândirea lor verbală.
"Fie că suntem sau nu conştienţi întotdeauna de acest lucru, majoritatea încercăm să anticipăm ceea ce vor spune şi vor face ceilalţi în cadrul interacţiunilor zilnice. Pentru unii dintre aceşti scriitori, s-ar putea întâmpla ca, după un timp, personajele lor să înceapă să devină independente deoarece scriitorii au dezvoltat aceleaşi tipuri de "modele" de personalitate ca şi pentru oameni reali, iar acestea generează aceleaşi tipuri de predicţii", a explicat Foxwell.
Chiar dacă unii autori au relatat că personajele lor au propria viaţă, oamenii de ştiinţă au dorit să sublinieze că nu se pune problema ca scriitorii să confunde ficţiunea cu realitatea. Când cercetătorii au evaluat scriitorii pentru a afla gradul de predispoziţie la halucinaţii nu au obţinut un scor diferit faţă de alte grupe de populaţie. "A auzi voci şi alte experienţe neobişnuite nu sunt în sine un simptom al unei probleme de sănătate mintală", au notat ei. "Acest lucru demonstrează că stările imaginative vii - inclusiv pierderea controlului asupra propriei imaginaţii - (sunt) un lucru sănătos şi sigur, important pentru modul în care unii oameni creează ficţiune", au adăugat cercetătorii.
Romancierul englez David Nicholls, cunoscut pentru cartea "One Day", a declarat că îşi poate auzi personajele. "Şi cred că le-aş şi recunoaşte. Cu siguranţă au o corporalitate şi un ritm vocal", a adăugat scriitorul.
Autoarea de best-seller Val McDermid a recunoscut acest fenomen, dar a explicat că este capabilă să deţină controlul. "Ele nu apar de nicăieri", a spus ea. "Dar când lucrez la un roman am conversaţii în cap cu ele. Când ies la plimbare sunt tot felul de întrebări în capul meu şi uneori cu voce tare. Dar dacă nu lucrez cu un personaj, (e) linişte", a adăugat scriitoarea scoţiană.
"Eu nu cred ca acţionează independent", a spus McDermid. "Au viaţa pe care le-o dau eu şi nimic mai mult. Uneori, când mă gândesc la o problemă sau la o întrebare înainte de a mă culca, subconştientul meu oferă răspunsul dimineaţa, iar acesta este uneori surprinzător sau neaşteptat. Dar nu cred că sunt posedată de personaje; cred doar că subconştientul meu se pricepe la procesarea informaţiilor'', a spus autoarea citată de The Guardian.
