Oamenii care au încredere în ei au întotdeauna mai mult de câştigat în viaţă, chiar dacă poate nu au o capacitate mai mare decât cei care se subapreciază. Încrederea în sine nu este o ştiinţă exacta, dar specialiştii ne pot îndruma cum să ajungem la ea şi să o păstrăm. Clădirea încrederii în sine începe din copilărie.
„Am auzit mulţi părinţi spunând: «Nu faci bine, lasă că fac eu, că ştiu mai bine» sau «Eşti prea mic, nu poţi tu să faci asta». Astfel de fraze pot ucide încrederea în sine. Din dorinţa de a-i feri de suferinţe şi eşecuri în viaţă, mulţi părinţi îşi supraprotejează copiii, menţinându-i dependenţi şi împiedicându-i astfel să-şi dezvolte încrederea în sine. Încrederea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite lucruri, în timp ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluări şi are un rol foarte important în stabilirea identităţii noastre. O stimă de sine pozitivă se bazează pe percepţia pozitivă despre propriile noastre comportamente. De aceea este important să ne respectăm nevoile şi limitele, pentru ca acţiunile noastre să ne pună în valoare, să fie viabile în ochii noştri. Încrederea în sine nu este înnăscută şi nu depinde doar de educaţia pe care am primit-o în copilărie, când părinţii noştri ne-au învaţat să facem împreună cu ei şi ne-au stimulat să ne asumăm responsabilităţi pentru a deveni autonomi în viaţă. Încrederea în sine este realistă şi predictibilă, deoarece se sprijină pe rezultate concrete obţinute în trecut, pe experienţele reale pe care o persoană le-a trăit şi care-i permit să prezică rezultatele la care se aşteaptă în viitor. Deci încrederea în sine nu este oarbă şi prezintă o anumită doză de incertitudine. Ea se bazează pe conştientizarea propriilor cunoştinţe şi competenţe într-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obţinute anterior şi este întreţinută prin abordarea treptată a altor experienţe în scopul de a fixa şi transfera competenţele, precum şi pentru a descoperi alte competenţe de care nu eram constienţi”, spune psihlogul Liliana Iordăchescu.
Un comportament flexibil şi evitarea încercării mai multor lucruri noi deodată ne feresc e eşecurile care, aproape invariabil, duc la lipsa încrederii.
„Este important ca experienţele noi să fie abordate treptat, deoarece eşecurile repetate la experienţe noi, pentru care nu reuşim să găsim o explicaţie, pot avea efecte negative asupra încrederii în sine şi a stimei de sine. Dacă suntem flexibili şi putem recadra acţiunile şi experienţele noastre astfel încât să vedem partea bună, pozitivă, a lucrurilor şi să învăţăm ceva din ceea ce ni se întîmplă, reuşim să ne construim încrederea în sine şi să ne întărim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijează comportamentele, de aceea este important să păstrăm acele convingeri care sunt bune pentru noi şi ne ajută să ne schimbăm cadrele de referinţă. Abordarea unei situaţii dintr-o altă perspectivă ne permite să ne schimbăm reacţiile, să dezvoltăm comportamente noi, mai adecvate situatiei prezente, şi să obţinem astfel rezultate mai bune în viată”, a mai spus Liliana Iordăchescu.
Adaptarea la schimbările din viaţă în aşa fel încât obiectivele să fie atinse sau chiar reevaluarea şi schimbarea acestora în funcţie de noile realităţi nu sunt decât metode de a ne feri să ajungem în situaţia în care să ne pierdem încrederea în noi.
