Hreanul, o plantă aromată aflată la hotarul dintre sălbatic şi domestic, cu o istorie de peste 3000 de ani, folosită ca remediu natural încă din preistorie, este recomandat de medicina populară românească în peste o sută de afecţiuni, majoritate de natură infecţioasă şi specifice iernii.
Hreanul (Armoracia rusticana), cunoscut şi sub numele de usturoi, rădăcină-sălbatică sau tormac, este o plantă legumicolă perenă, din familia Brassicaceae, fiind o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Preferă solurile umede cu poziţie însorită. Se presupune că hreanul este originar din sud-estul Europei şi din vestul Asiei, însă în prezent este popular în toată lumea. Este cultivat în special pentru rădăcina mare şi alb-gălbuie, însă chiar şi frunzele sale sunt comestibile. Rădăcina se recoltează fie primăvara timpuriu, fie toamna în lunile septembrie-octombrie, de la plantele de peste un an.
Florile sunt de dimensiuni reduse, au culoare albă şi sunt formate din patru petale dispuse în formă de cruce. Hreanul înfloreşte vara, din luna iunie până în august. Din florile de hrean se pot prepara ceaiuri împotriva răcelii.
Cunoscut de greci şi de romani ca un leac cu efecte sigure în răceli, hreanul s-a răspândit şi în gospodăriile dacilor, care îl foloseau frecvent. Ei coceau rădăcina şi o foloseau ca remediu contra gâlcilor, florile legumei le foloseau sub formă de ceaiuri, bune pentru răceli, iar frunzele crude, aplicate pe frunte sub formă de compresă, erau leacul lor sigur pentru limpezirea minţii şi alungarea migrenelor. Farmacologul grec Dioscoride, născut în anii '40, pomeneşte într-unul dintre tratatele sale de medicină naturistă despre beneficiile incontestabile ale acestei plante.
Este un foarte bun afrodisiac
Rădăcina este partea cea mai valoroasă a hreanului nu numai din punct de vedere gastronomic, ci şi medicinal. Este foarte bogată în vitamina C şi B, dar şi în minerale fier, potasiu,calciu, magneziu. Hreanul conţine de 2 ori mai multă vitamina C decât lămâia. Cercetările au arătat că ea conţine substanţe antibiotice naturale, triglicozizi sulfuraţi, enzime, fitohormoni, uleiuri volatile şi peroxidază, o substanţă antioxidantă foarte valoroasă. Mirosul înţepător şi gustul iute, de foc, al hreanului se datorează unor compuşi chimici, unii dintre ei numiţi glucozin.
Datorită iuţelii sale, hreanul este folosit şi ca medicament. Este un foarte bun afrodisiac, conţinând câteva substanţe care echilibrează hormonii. Hreanul are calităţi diuretice, digestive, antibiotice, antiseptice, vermifuge, expectorante, tonice, hipotensive, stomahice. Se poate folosi în stare crudă, proaspăt, ras, pentru a da gust mâncărurilor, fiind apreciat pentru aroma specială şi pentru gustul picant, dar şi sub formă de tinctură, energizant, sirop sau vin tonic, ca medicament natural. La noi, există tradiţia amestecului de hrean cu sfeclă roşie şi servirea alături de carne de vită sau de miel.
Hreanul este un condiment valoros, contribuind la revigorarea organismului. Datorită compoziţiei chimice, acţiunea sa de tonifiere este de lungă durată. De aceea, terapia cu hrean este indicată în combaterea oboselii cronice.
Cercetările recente au scos la iveală că iuţeala conţinută de rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind eficienţi în multe forme de cancer, precum cel de piele, plămâni, de colon sau de stomac. Un studiu recent făcut la Universitatea Illinois, Statele Unite, arată că administrarea zilnică de hrean creşte rezistenţa organismului uman la boala canceroasă, atât în ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii, cât şi la tratamentul bolii deja instalate.
Este recomandat împotriva răcelii şi gripei
Rădăcina nu are un miros puternic, însă dată pe răzătoare devine iute, parfumată şi lacrimogenă. Nasul se desfundă în scurt timp, elimină secreţiile, curăţând astfel căile respiratorii. Această terapie, cu efecte imediate, ajuta şi la curăţarea glandei oculare. Un pic mai tare ca ceapa face lăcrimarea inevitabilă. Hreanul este un inamic natural al conjunctivitei. Hreanul ras, în combinaţie cu miere, luat dimineaţa înainte de masă, este foarte bun pentru tuse. Hreanul, având calitatea de a descongestiona aparatul respirator, este recomandat şi în tratamentul astmului.
Specialiştii recomandă hreanul în tratamentul bronşitei cronice şi în afecţiuni ale căilor respiratorii, cum ar fi cele pulmonare. Ca şi usturoiul, este un foarte bun antibiotic tratând infecţiile respiratorii. Pentru a scăpa de necazurile create de sinuzită, se folosesc cataplasme cu hrean pe zona frunţii.
Ca tratament intern, hreanul este recomandat şi persoanelor care suferă de reumatism sau gută.
Anumite substanţe pe care le conţine hreanul au efecte benefice asupra circulaţiei sângelui în zonele periferice. Astfel, consumul de hrean normalizează tensiunea arterială şi previne riscul formării de cheagurilor de sânge. Totodată, substanţele sulfurate din hrean îmbunătăţesc elasticitatea vaselor de sânge cerebrale şi coronariene, reducând astfel riscul apariţiei unui infarct sau accident vascular cerebral.
În compoziţia hreanului se găsesc din belşug vitamine din complexul B, necesare pentru funcţionarea sistemului nervos şi pentru îmbunătăţirea memoriei. Hreanul are şi acţiune tonifiantă şi de scădere a colesterolului, dar este foarte bun şi pentru menţinerea sănătăţii pielii şi a părului.
Hreanul are multe calităţi terapeutice, fiind utilizat şi la stimularea poftei de mâncare, tratarea gastritei şi echilibrarea tranzitului intestinal. Substanţa care dă gustul picant al hreanului creşte secreţia de suc gastric şi redă pofta de mâncare persoanelor anemice sau anorexice. Digestia lentă şi gastrita hipoacidă se tratează în mod eficient cu câte două-trei linguri de hrean ras, care se consumă în timpul meselor principale.
Având efecte diuretice, este unul din alimentele recomandate în curele de slăbire. Consumat simplu, doar ras şi opărit sau crud amestecat într-o salată de sfeclă, adăugat la o maioneza uşoară de lapte, face deliciul fiecărei mese.
Contraindicaţii
Hreanul este contraindicat în caz de: gastrită, ulcer gastric, enterită acută, nefrită acută, macrolitiază urinară, hemoragii interne, hemoroizi, hipercorticism. Se recomandă, evitarea administrării de hrean, în timpul fluxului menstrual. Substanţele din hrean pot interacţiona negativ cu antiinflamatoarele analgezice de sinteză precum şi cu corticoizii sintetici. Principiile din hrean sunt incompatibile cu unele substanţe din medicamente sau suplimente, ca: bicarbonaţi şi carbonaţi, nitrat de argint, biclorură de mercur (J. Valnet). Hreanul nu se administrează copiilor mai mici de 4 ani. Este contraindicat şi în perioada alăptării, deoarece unele principii ajung în lapte. Pacienţii care au suferit de infarct este bine să nu consume hrean. Supradozajul poate determina iritaţii renale, diaree, hemoragii digestive, scăderea brusca a tensiunii arteriale, diaree.
