Fluorul, prezent în apa de la robinet în unele ţări, ar putea afecta IQ-ul copiilor mici, se arată într-un studiu publicat luni, ale cărui rezultate sunt contestate de mai mulţi experţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Începând cu anii 1950, fluorura a fost adăugată în apa de la robinet în multe ţări industrializate pentru a preveni cariile dentare.
Concentraţiile foarte mari ale acestui mineral s-au dovedit a fi toxice pentru creier, însă concentraţiile din apa de la robinet sunt, în general, sigure.
"Ne-am dat seama că există o mulţime de îndoieli cu privire la pericolul pe care îl reprezintă fluorul din apă, în special pentru femeile însărcinate şi copiii mici", a declarat Christine Till de la Universitatea York din Canada, autorul principal al studiului publicat în JAMA Pediatrics.
Potrivit cercetătorilor, apa fluorată este distribuită către aproximativ 66% din populaţia Statelor Unite, către 38% din cetăţenii canadieni şi 3% din cetăţenii europeni.
La studiu au participat circa 601 de perechi mamă-copil din şase oraşe canadiene, dintre care 41% trăiesc în comunităţi alimentate cu apă fluorată.
Autorii studiului au descoperit că o creştere a concentraţiei de fluor în urina femeilor însărcinate cu un miligram pe litru a fost asociată cu o scădere cu 4,5 puncte a IQ-ului în rândul băieţilor de trei sau patru ani, dar nu şi în rândul fetelor.
Analizând aportul zilnic de fluor ingerat de mamă în locul fluorului din urină, cercetătorii au descoperit că o creştere cu un miligram a acestui aport a fost asociată cu o scădere cu 3,7 puncte a IQ-ului la băieţi şi la fete.
Însă numeroşi experţi în domenii precum statistică, toxicologie şi neuroştiinţă au exprimat critici serioase asupra studiului.
"Cred că aceste concluzii sunt destul de slabe şi limitate", a declarat Stuart Ritchie, psiholog la King's College din Londra.
"S-ar putea să fie interesante ca parte a unui grup mai mare de studii pe această temă, însă ele singure nu ar trebui să avanseze prea mult în dezbaterea despre pericolul fluorului", a mai spus el.
Anticipând controversa, JAMA Pediatrics a luat decizia neobişnuită de a publica o notă în care precizează că decizia de a publica articolul "nu a fost uşoară".
Ca urmare a rolului său în reducerea importantă a cariilor în rândul locuitorilor din Statele Unite, fluorizarea apei este considerată a fi una dintre primele 10 mari succese în domeniul sănătăţii publice din secolul XX, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC).