Atunci când apar primele simptome ale răcelii, unii apelează rapid la medicamente, alţii cred că singurul lucru pe care pot să-l facă este să stea în casă şi să se odihnească. Iată, însă, că un reputat expert a găsit o soluţie pentru a învinge răceala în 24 de ore. Profesorul Ron Eccles, de la Universitatei Cardiff, a găsit soluţia pentru a învinge răceala într-o zi, scrie Daily Mail. Iată care sunt recomandările acestuia:
Ora 07.00 - FÃ UN DUŞ FIERBINTE
Când te trezeşti dimineaţa simţindu-te groaznic din cauza răcelii, există mari şanse să nu vrei să te îndrepţi spre baie imediat. Dar, un duş fiebinte ar putea fi chiar soluţia cea mai bună. Apa fierbinte va îndepărta senzaţia de frig, iar aburul va desfunda sinusurile.
Ora 08.00 - UN MIC DEJUN COPIOS
Alimentele alese pentru meniul zilei sunt esenţiale în drumul spre recuperare. Este recomandat un suc de portocale, pentru aportul necesar de vitamina C, precum şi o porţie de cereale sau fructe de pădure uscate, bogate în antioxidanţi.
Ora 10.00 - BAIE DE ABURI PENTRU FAÞÃ
Răceala este însoţită de cele mai multe ori de un nas înfundat sau, şi mai rău, de blocarea sinusurilor, ceea ce ar putea conduce la apariţia durerilor de cap. O baie de aburi cu diverse remedii naturale ajută foarte mult. În acest moment, putem apela şi la medicamente, precum paracetamol, aspirină sau sirop de tuse.
Ora 12.00 - FÃ O PLIMBARE
S-ar putea să nu vrei să înfrunţi frigul de afară, dar o plimbare scurtă înainte de masa de prânz îţi poate îmbunătăţi starea psihică şi întări sistemul imunitar. Nu te îngrijora că ţi-ar putea face mai rău.
Ora 13.00 - UN PRÂNZ SÃNÃTOS
Este nevoie de un prânz sănătos, carnea slabă de pui şi o salată fiind o soluţie optimă. Proteinele ajută la întărirea sistemului imunitar, pentru ca organismul să poată răspunde la virus. Cei care renunţă la carne este posibil să se îmbolnăvească mai des şi răcelile să fie mai îndelungate.
Ora 15.00 - E TIMPUL PENTRU ODIHNÃ
Ceaiurile din plante şi lichidele fierbinţi ajută la fluidizarea mucozităţilor şi la eliminarea acestora. Un pahar de suc proaspăt de portocale nu va avea efect imediat, dar va creşte nivelul de vitamina C care este benefic pentru îmbunătăţirea imunităţii în timpul următoarelor zile.
Ora 18.00 - MÃNÂNCÃ CEVA PICANT
La cină se recomandă o mâncare picantă. Ingredientele precum ginger, usturoi sau ardei iute sunt recunoscute pentru proprietăţi antivirale şi antibacteriene, precum şi pentru capacitatea de a curăţa sinusurile. În plus, ar putea fi singurele alimente cărora să le simţi gustul.
Ora 20.00 - O BAIE FIERBINTE
E bine să închei ziua cu o baie fierbinte, pentru a linişti muşchii încordaţi. Aburii ar putea fi lovitura fatală pentru răceală.
Ora 22.00 - DIN NOU ODIHNÃ
Este important pentru organism să-şi reîncarce bateriile şi un somn bun te va ajuta să-ţi recapeţi puterile. Pentru a avea o imunitate bună este bine să existe un tipar în privinţa somnului. Sunt de evitat seara băuturile precum cafeaua sau alcoolul.