Cercetătorii au făcut progrese mari privind medicamente pentru sănătatea inimii, dar soluţia ar putea fi una mult mai simplă. Conform unui studiu efectuat de profesori de la Harvard, starea psihologică de bine, care include fericirea, satisfacţiile vieţii şi în special optimismul, poate apăra inima.
"Medicina este orientată spre disfuncţii şi boli. Sănătatea este mai mult decât absenţa bolii. Aşa că ne-am uitat la partea pozitivă a lucrurilor, cum optimismul şi fericirea ne pot proteja de bolile cardiace", a spus doctorul Julia Boehm, cercetător la departamentul Sănătăţii Publice de la Harvard.
Boehm şi colegii săi au analizat mai mult de 200 de studii din ultimii ani care priveau starea psihologică de bine şi bolile de inimă. Mai multe cercetări s-au orientat pe rolul bolii sau a afecţiunilor ca anxietatea sau depresia privind problemele de inimă. Dar autorii noului studiu spun că ei s-au concentrat în special pe rolul pe care optimismul îl poate avea, informează Huffington Post. Cercetarea a arătat că oamenii care sunt fericiţi şi optimişti se implică în activităţi sănătoase, cum ar fi exerciţiul fizic, mănâncă sănătos şi dorm mai mult. Boehm consideră că rezultatul studiului este un prim pas spre a înţelege mai bine legăturile dintre comportamentul uman şi bolile organismului.
Doctorul James Kirkpatrick, profesor asistent la Spitalul Universitar Pennsylvania, care nu a fost implicat în studiu, crede că cercetarea profesorilor de la Harvard va fi relevantă când va fi aprofundată. "Studiul ne oferă o imagine prin care înţelegem că lucrurile sunt asociate între ele. Întrebarea e ce facem cu această informaţie", a spus el.