Persoane depistate la volan fără drept de conducere: La data de 2 martie 2025, în jurul orei 17:00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au surprins în flagrant delict o femeie de 38 de ani, din municipiul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Combinatului, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Tot în cursul nopţii de 2 spre 3 martie 2025, în jurul orei 01:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor – Compartimentul Ordine Publică au depistat un tânăr de 20 de ani, din Târgu Bujor, judeţul Galaţi, care conducea un autoturism pe strada Partizanilor, din aceeaşi localitate fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor, s-a stabilit că autovehiculul i-a fost încredinţat de un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, pasager pe scaunul din dreapta faţă, care cunoştea faptul că şoferul nu deţine permis de conducere. Conducătorul auto a fost testat pentru consumul de alcool şi substanţe interzise, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
Şi în acest caz, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conform prevederilor legale în vigoare, potrivit IPJ Galaţi.