Beneficiile pentru sănătate ale alunelor de pădure sunt cunoscute încă din Antichitate, astăzi acestea fiind apreciate din punct de vedere medical datorită calităţilor energetice, tonifiante, nutritive şi digestive.
Alunul de pădure (Corylus avellana) este un arbust, care face parte din familia Betulaceae. Genul Corylus include cel puţin 11 specii de arbori de alun şi hibrizi. Alunul este nativ în Europa (Grecia, Cipru, Spania, Italia, Portugalia, Grecia şi Franţa), în vestul Asiei (Turcia), în nordul şi centrul Peninsulei Scandinave, în estul şi centrul Munţilor Ural, în Caucaz şi în de nord-vest Iranului.
Cel mai mare producător şi exportator de alune este Turcia, unde producţia reprezintă aproximativ 75% din producţia mondială. Renumită zonă de cultivare a alunilor este provincia Ordu.
În ţara noastră alunul de pădure este prezent în zona dealurilor mijlocii şi înalte.
Acest arbust preferă regiunile cu climă oceanică umedă. El creşte în pădurile luminoase de stejar, pe marginea drumurilor agricole la câmpie, dealuri şi munţi de până la 1700 de metri. Este puţin pretenţios în ce priveşte compoziţia solului, dar nu creşte pe soluri nisipoase sau acide.
Alunul creşte de regulă sub formă de tufe, cu tulpini drepte, puţin ramificate, ce pot atinge o înălţime între 3-8 m. Unele specii cresc ca arbori şi pot atinge între 10-15 m înălţime. Un arbust poate atinge vârsta de 80-100 de ani.
Frunzele au o lungime de 6-12 cm, sunt zimţate pe margini şi au o formă rotunjită fiind ascuţite la vârf, faţa dorsală fiind acoperită de peri. Înfloreşte primăvara devreme, înainte de apariţia frunzelor. Florile sunt hermafrodite polenizate de vânt, fiind numite popular mâţişori. Cele de sex masculin sunt de culoare galben pal şi au între 5-12 cm lungime, în timp ce mâţişorii de sex feminin sunt foarte mici şi în mare parte ascunşi în muguri având doar 1-3 mm, de culoare roşu aprins.
Fructul este globulos, uşor alungit crescând în grupuri de la unu la cinci, învelite în frunze scurte. Dimensiunile acestuia oscilează în funcţie de specie de la 15 mm ajungând până la 25 mm. Acesta ajunge la maturitate, aproximativ după 7-8 luni de la polenizare. Coaja este maro şi se poate desprinde în fâşii subţiri, în funcţie de soi. Lemnul alunului este de culoare alb roşiatică, iar scoarţa de culoare gălbui-cenuşie.
Alunul comun este cultivat pentru fructele sale. Acestea au miezul comestibil şi sunt consumate crude, prăjite şi utilizate în pâine, prăjituri, biscuiţi şi alte dulciuri.
Miezul alunelor este bogat în proteine, fibre, vitaminele A, B, C şi E, precum şi în calciu, fier, fosfor, potasiu, mangan, cupru, magneziu, seleniu, sodiu şi zinc. Alunele conţin ulei aproximativ 60% bogat în acizi graşi şi aminoacizi (alanine, arginina, acid aspartic, acid glutamic şi leucina). Alunele sunt cea mai bună sursă de vitamina E, conţinând de două ori până la trei ori mai multă decât uleiul de măsline.
Frunzele conţin miricetin, acid cafeic, acid clorogenic, quercetina, betulina, ulei volatil, zaharuri, minerale.
Alunul are utilizări medicinale, fiind folosite frunzele, mâţişorii, scoarţa de copac, fructele sau ramurile, pentru proprietăţi: antihemoragice, antiperspirante, purificatoare, astringente, antipiretice, vaso-constrictoare, antibacteriene, antiinflamatorii. Prin urmare, acestea au fost folosite împotriva febrei, obezităţii, varicelor, flebitei, edemului, problemelor ale pielii şi pentru a vindeca rănile.
Frunzele arborelui de alun au fost folosite în medicina populară pentru ameliorarea simptomelor hemoroidale şi hemoragiilor mici interne, pentru eliminarea teniei, a toxinelor, pentru tratarea venelor varicoase şi a edemului în zona picioarelor. Medicina tradiţională a utilizat şi foloseşte frunzele în formă de extract apos sau hidroalcoolic, pentru tratarea leziunilor mici, iar scoarţa este utilizată în cazuri de febră.
Infuzia din muguri este folosită ca adjuvant în tratarea hepatitei, a insuficienţei hepatice consecutive, a astmului, în cazul emfizemului pulmonar.
Pentru fortificarea sistemului nervos şi pentru pacienţii cu afecţiuni renale (colică nefritică, pietre) se recomandă consumul ca atare a alunelor de pădure, potrivit www.yourhealthremedy.com, fiind extrem de eficiente în dizolvarea pietrelor la rinichi. Fructele sunt recomandate şi în cazul persoanelor care suferă de anemie.
Alunele de pădure au o valoare nutritivă foarte ridicată, potrivit foodsanddiseases.com. Din punct de vedere energetic, 100 gr de alune decojite conţin 690 calorii, dintre care în cazul consumului se absorb 89%, ceea ce le recomandă pacienţilor cu tuberculoza şi diabet.
De asemenea, prin concentraţia mare de vitamine E şi B (B1, B6, B9), fructele au un efect excelent antioxidant, anihilând radicalii liberi. Vitaminele din complexul B controlează metabolismul, jucând un rol esenţial în sinteza neurotransmiţătorilor şi contribuie, de asemenea, la "fabricare" a celulelor roşii din sânge, stimulând totodată şi imunitatea. Anumiţi compuşi din alune de pădure (taxani) au efecte împotriva cancerului, potrivit www.drugs.com.
Consumul de alune de pădure datorită conţinutului de acizi graşi mononesaturaţi (omega 9) poate preveni obezitatea şi apariţia diabetului de tip 2, prin menţinerea glicemiei din sânge în limite normale. În testele şi studiile epidemiologice realizate s-a constatat că un consum de alune de pădure poate acţiona ca protector împotriva infarctului miocardic.
Florile au proprietăţi antidiareice. Mugurii au efecte sudoripare şi astringente. Scoarţa este folosită ca febrifug, în tratarea malariei.
