La Tulcea s-a desfăşurat zilele trecute Liga de Campioni, un turneu regional de pregătire pentru cei mai mici fotbalişti. Galaţiul a fost reprezentat cu cinste de mai multe grupe de la clubul Real, care au obţinut rezultate foarte bune. La categoria Under 8, antrenor Cătălin Bucşă, micuţii de la Real au câştigat trofeul pentru primul loc după ce au înregistrat rezultatele: 5-0 cu Pro Kids Tulcea, 3-2 cu Kinder Constanţa, 3-0 cu ZEP Academy, în grupă, 1-0 cu Sportul Tulcea, în sferturi, 3-0 cu Kinder Focşani, în semifinale şi 2-0 cu Kinder Constanţa, în finală. Lotul folosit: Ioan Boroş, Luca Dajboc, Denis Crăescu, Fabian Florea, Andrei Bădărău, Dominic Ciobotaru, Victor Jugaru, Luca Năstase, Edmund Necşuţu. Tot pe primul loc s-a situat grupa 2015 antrenată de Costel Străinu. Celelalte rezultate obţinute de Real Galaţi la Tulcea: Under 7 - locul 3, Under 9, antrenor Fănel Pelin - locul 3, Grupa 2014 Under 11 - locul 3.