Următoarele variante virale ale noului coronavirus, cel mai probabil, "nu vor fi mai agresive", însă se vor transmite "cu ușurință", a declarat, pentru Agerpres, directorul medical al Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș", Adrian Marinescu.
"Cu mare probabilitate, evoluția sau ciclul natural pentru virusul SARS-CoV-2 este în ideea de a avea variante virale care nu sunt agresive, dar se transmit cu ușurință. Este un lucru care s-a întâmplat și în cazul altor microorganisme. Putem să ne aducem aminte inclusiv de pandemia legată de gripa spaniolă de acum mai bine de 100 de ani. (...) Virusul suferă mutații și lucrul acesta se întâmplă permanent, cel mai probabil, nu vor fi mai agresive", a afirmat medicul.
Potrivit acestuia, s-a ajuns în etapa de pandemie în care "se conviețuiește" cu virusul, iar cele mai multe dintre persoanele infectate vor percepe boala ca pe o răceală.
"S-a trecut la etapa în care conviețuim. Ce înseamnă conviețuire? Înseamnă că putem să avem variații importante prin numărul de infecții. Adică să avem un număr mare cum se întâmplă în prezent, cum ar putea să se întâmple, de asemenea, în toamnă, dar cele mai multe dintre cazuri înseamnă forme ușoare, care se rezolvă fără să necesite spitalizare, nu mai discutăm de terapie intensivă și pe care cei mai mulți oameni o vor percepe ca pe o răceală. De ce spun acest lucru? Pentru că această conviețuire, dacă știm cum să o abordăm, va presupune totuși o normalitate în caz de pandemie. Oamenii își vor putea desfășura activitatea fără restricții importante. Celelalte patologii vor putea fi abordate la fel de bine. Deci, nu va fi o situație similară cu ce am văzut noi în primele valuri din pandemie. Este total diferit", a explicat Adrian Marinescu.
O nouă creștere a numărului de cazuri, în toamnă
El a adăugat că, în toamnă, când se vor deschide școlile, iar oamenii vor interacționa mai mult, este probabil să se înregistreze o nouă creștere a numărului de cazuri de COVID-19, însă aceasta nu va fi provocată de o variantă virală mai agresivă.
"Ce ați întrebat despre valul 6, valul 7 este de discutat și de luat în calcul doar în raport cu numărul de infecții. Se poate întâmpla ca, de exemplu, în august, așa cum este prognoza, să fie o scădere, să se echilibreze și în toamnă, în momentul în care se deschid școlile, oamenii interacționează, se întorc în număr mare din vacanță să fie din nou o creștere. Dar, această creștere nu va fi diferită, nu va fi o variantă virală mai agresivă. Nu o să fie situația, de altfel nu este nici acum, în care să vedem secțiile de terapie intensivă pline, să vedem spitale doar în circuitul COVID, în care pacienții care au alte patologii nu se pot interna. Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Este o diferență totală și de aici trebuie să plecăm", a indicat directorul medical al Institutului "Prof. Dr. Matei Balș".
În opinia sa, în cazul unui număr mare de persoane infectate, trebuie să existe "suficiente" centre de testare și evaluare, la care oamenii să se poată adresa atunci când au nevoie, iar abordarea să fie una "echilibrată".
"O abordare corectă presupune găsirea unui echilibru în așa fel încât să ai suficiente centre de testare, suficiente centre de evaluare și oamenii să se poată adresa atunci când este nevoie acestor centre. Dacă ai un număr mare de persoane care se infectează, trebuie să ai sistemul pus la punct în așa fel încât ei să poată să fie văzuți într-un timp totuși scurt și lucrurile să funcționeze, altfel se vor aglomera camerele de gardă cum se întâmplă și la 'Matei Balș', fără să fie oameni cu forme severe. (...) Abordarea să fie una echilibrată și calmă, pentru că oamenii nu trebuie să perceapă numărul crescut de infecții ca fiind ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat, de exemplu, la varianta Delta sau la situația în care oamenii aveau multe forme severe. (...) Nu va fi o astfel de situație și, din punctul meu de vedere, cetățeanul trebuie să știe că situația este echilibrată, adică nu trebuie să fie o presiune psihologică", a evidențiat Marinescu.