Consiliul de Coordonare al Federației "Solidaritatea Sanitară", întrunit în perioada 14-15 decembrie 2018, a decis mobilizarea pentru proteste în situația în care Guvernul va adopta o Ordonanț ...
O tulburare tot mai răspândită în rândul tinerilor este anoxeria, care are implicaţii atât fizice, cât şi emoţionale, iar în cazuri extreme, persoanele în cauza se pot îmbolnăvi grav, p ...
Cu toţii am trecut prin şcoală şi sistemul educaţional. Unii au ieşit mai şifonaţi ca alţii, unii au reuşit să se descurce mai bine decât alţii cu orarul, cu materiile plicticoase, cu tem ...
Procesul de memorare este direct proporţional cu intensitatea sau nevoinţa momentului. Uneori învăţăm pentru că ne roagă sau ne obligă profesorul, alteori că vrem să reţinem zile de naşte ...
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a analizat comportamentul românilor cu privire la afecţiunile hepatice în cadrul unui sondaj de opinie cu reprezentativitate na ...
Restricţiile la lactate, ouă şi carne pe care le presupune postul ar putea fi dificil de respectat pentru mulţi, dar dacă la acestea se adaugă şi o alimentaţie deficitară în proteine şi min ...
Peste 800.000 de pacienţi cu diabet zaharat din România beneficiază de tratament, spune ministrul Sănătăţii, precizând că 3.440 sunt copii. Anul acesta, s-au alocat fonduri pentru 500 de copi ...
După o pauză de zece ani, medicii din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti reiau activitatea de transplant, realizând primul transplant medular. Reprezentanţii instituţiei medica ...
Infarctul miocardic poate fi evitat, la fel ca şi alte afecţiuni cardiovasculare, cu succes de persoanele care urmează şase reguli simple privind stilul de viaţă, potrivit CSID, citat de Mediafa ...
Îndepărtarea chirurgicală a apendicelui ar reduce riscul de a dezvolta boala Parkinson, conform unui studiu citat de Press Association, informează Agerpres.Importanţa apendicelui pentru corpul um ...
Copiii ai căror taţi au vârsta de cel puţin 45 de ani prezintă un risc mai mare de apariţie a unor probleme de sănătate la naştere, conform unei cercetări efectuată în Statele Unite care a ...
Tusea nocturnă este strâns legată de tulburările de somn şi poate afecta sistemul imunitar, ceea ce face să crească riscul îmbolnăvirilor, potrivit medicului mexican Reyes Haro Valencia, cita ...
O posibilă legătură între înălţimea unei persoane şi riscul crescut de cancer a fost deja sugerată de anumite studii, însă cercetătorii susţin, într-un studiu publicat recent, că au gă ...
Mai mult de jumătate dintre cuplurile cu diagnostic de infertilitate nu intenţionează să apeleze la proceduri de reproducere umană asistată, iar aproape o treime dintre cei care au recurs la ace ...
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) şi Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) acuză autorităţile că "ignoră" soluţia calculului difer ...
O femeie din două şi un bărbat din trei riscă să dezvolte o afecţiune neurologică - accident vascular cerebral (AVC), demenţă sau Parkinson - estimează un studiu realizat în Olanda, publica ...