În data de 13.05.2022, în intervalul orar 14:00-21:00, poliţiști din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rurier, Poliției Orașului Făurei, Ianca și Însurăței au desfășurat o acțiune pe raza județului, pentru reducerea accidentelor rutiere produse ca urmare a nerespectării regimului legal de viteză.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 102 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 55.600 de lei.
Dintre sancțiunile aplicate, 75 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 27 de sancțiuni pentru alte abateri.
Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 8 permise de conducere, dintre care 7 pentru depășirea vitezei maxime legale admise și 1 pentru conducerea sub influența alcoolului.
În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și conștientizarea tuturor participanților la trafic despre importanța respectării normelor rutiere.