Cooperativa munca în zadar. Altfel nu se poate defini mai clar ce au putut să facă nişte muncitori ai unei firme brăilene ce a contractat reparaţia unor străzi. Oamenii au primit ordin să plombeze nişte gropi şi asta au şi făcut, chiar dacă repectivele gropi erau pline ochi cu apă de ploaie. Toată operaţiunea a fost surprinsă de un brăilean care a filmat totul şi urcat imaginile pe un site de socializare. "Nu se poate în halul ăsta de bătaie de joc. Este vai de capul meu. Nu se poate aşa ceva. Măi oameni buni, în halul ăsta? Eu înţeleg că faceţi ce vi s-a spus, dar nu aveţi discernământ, tremur de nervi? Nu se poate aşa ceva. Nu se poate pe apă direct", spunea brăileanul care a surprins echipa care plomba gropile pline cu apă.
Muncitorii care au făcut lucrarea în zadar, îşi vor pierde locul de muncă, asta după ce imaginile au fost văzute şi de reprezentanţii Primăriei Brăila care apoi au cerut socoteală firmei ai cărei muncitori au fost surprinşi în imagini. Ulterior, imaginile au fost şterse de pe site-ul de socializare, dar deja fuseseră văzute de cine trebuia.
Sursa video Facebook - Nu eşti din Brăila