În jurul orei 11:45, pompierii tulceni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe DN 22A în apropierea localității Ciucurova, în care au fost implicate două autoturisme.
La fața locului s-au deplasat 9 pompieri cu o autospecială de stingere și modul descarcerare, o ambulanță Smurd din cadrul Stației de pompieri Babadag, precum și două echipaje din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea, care au constatat că în urma evenimentului au rezultat patru victime.
Acestea erau conștiente și cooperante, neîncarcerate, au primit primul ajutor calificat la fața locului, ulterior au refuzat transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei unuia dintre autoturisme.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.