Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unui cetăţean a R. Moldova, o carte de identitate cu însemnele autorităților române, care s-a dovedit a fi falsificată.
"În data de 28 ianuarie 2022, în jurul orei 06.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – judeţul Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, doi cetăţeni R. Moldova, pasageri într-un autoturism înmatriculat în România. În baza analizei de risc pe linia documentelor de călătorie false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit, colegii noștri descoperind asupra unuia dintre cetăţeni o carte de identitate, cu însemnele autorităţilor române, care avea imprimată fotografia cetăţeanului, însă datele altei persoane. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului descoperit, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unor documente autentice, fiind fals", potrivit I.T.P.F. Iași.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.