Festivalul Internaţional de Literatură "POEZIA - PORT LA DUNĂRE", organizat la Galaţi, în perioada 28 iunie - 03 iulie 2022, şi-a început activitatea în forţă. Evenimentul organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Sud Est împreună cu parteneri-instituţii de prestigiu din Galaţi şi din ţară, se bucură de participarea a oamenilor de litere din ţările riverane Dunării. În seara zilei de miercuri, 29 iunie 2022, o mare parte din participanţi au admirat Dunărea de sus, de pe impresionantul pod care face legătura cu Dobrogea. Printre cei prezenţi au fost Varujan Vosganian, preşedintele scriitorilor din România, Viorel Dinescu, Victor Cilincă, Nichita Danilov şi Adrian Zăinescu, alături de Florina Zaharia, din partea Filialei Sud Est. Au mai participat Doina Cucu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, şi Vali Viorel Sandu, directorul Centrului Cultural "Dunărea de Jos".
"Ziua Dunării a adus la Galaţi peste 50 de scriitori din 9 ţări riverane Dunării şi din România. Aceştia au avut parte de cea mai frumoasă şi inedită experienţă şi anume vizita la Podul de peste Dunăre care s-a materializat prin implicarea Consiliului Judeţean Brăila, a domnului preşedinte Iulian Francisk Chiriac şi a Consiliului Judeţean Galaţi prin dl preşedinte Costel Fotea. Astfel, scriitorii au scris o pagină istorică în Albumul Dunării. Pe lângă specialişti, la pod, scriitorii au fost întâmpinaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, dl Iulian Francisk Chiriac care a însoţit delegaţia. Un alt moment important pentru Galaţi a fost editarea unei Enciclopedii a Dunării care a apărut la Editura Centrului Cultural Dunărea de Jos cu sprijinul Consiliului Judeţean Galati şi a Primăriei Municipiului Galaţi. Acest volum a fost oferit invitaţilor la întâlnirea de la Consiliului Judeţean. De asemenea, prima zi de festival a fost punctată şi de dl primar Ionuţ Pucheanu care a oferit scriitorilor trofeul-simbol al festivalului Stiloul Dunării. Sub genericul ART CITY, Ziua Dunării a fost o sărbătoare a gălăţenilor, a scriitorilor şi a instituţiilor care au susţinut şi promovat acest festival: Primăria Municipiului Galaţi, Consiliul Judeţean Galaţi şi Consiliul Judeţean Brăila", au transmis reprezentanţii Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud Est.
VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓