16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primarul Tecuciului ales vicepreşedinte al Comitetului de Bazin Prut-Bârlad
Primarul Tecuciului ales vicepreşedinte al Comitetului de Bazin Prut-Bârlad

Comitetul de Bazin Prut-Bârlad şi-a desemnat noua conducere, anunţă Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin intermediul unui comunicat remis presei astăzi, vineri, 08 mai 2020.

Potrivit sursei citate, membrii comitetului de Bazin Prut-Bârlad s-au întrunit în videoconferinţă, iar subiectul principal al întâlnirii a fost alegerea preşedintelui şi vicepreşedintelui din rândul membrilor. Cu unanimitate de voturi, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a fost ales preşedinte, iar primarul municipiului Tecuci, Cătălin Constantin Hurdubae (foto), vicepreşedinte al Comitetului de Bazin Prut-Bârlad.

„Rolul Comitetului de Bazin este de a creşte contribuţia societăţii civile şi a unităţilor administraţiei publice în promovarea participării tuturor celor implicaţi în luarea deciziilor din domeniul gospodăririi apelor“, precizează Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad în comunicatul citat.

Aceeaşi sursă menţionează că în cadrul şedinţei au fost prezentate următoarele documente: Evaluarea preliminară a riscului la inundaţii (ciclul II); Probleme importante de gospodărire a apelor din spaţiul hidrografic Prut-Bârlad, document elaborat în conformitate cu art.14 al Directivei Cadru Apă 2000/60/CE; Lucrări de investiţii în spaţiul Prut-Bârlad; Prezentarea acţivităţii Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad (avize şi autorizaţii, lucrări cuprinse în planul tehnic etc.).


Articole înrudite