Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi au evitat coliziunea cu o ambarcaţie de agrement, condusă de un bărbat care a refuzat prelevarea de mostre biologice, deşi emana o puternică halenă alcoolică.
La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice cu o ambarcaţiune tip Onix 26sd, pe fluviul Dunărea, în zona Mm.80, au observat o ambarcaţie de agrement care naviga fără să respecte normele şi fără lumini de siguranţă, poliţiştii evitând coliziunea cu aceasta, la limită.
Poliţiştii de frontieră au urcat la bord, iar după efectuarea controlului la bordul navei, s-a constatat că persoana care conducea ambarcaţia emana o puternică halenă alcoolică.
Polițiștii au procedat la escortarea ambarcaţiei până la mal. Concomitant au solicitat prezenţa unui echipaj din cadrul Serviciului Rutier Galaţi, în vederea testării cu aparatul de tip Drager, însă conducătorul ambarcaţiunii a refuzat efectuarea testului alcoolscopic. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei” Galaţi, unde a refuzat şi recoltarea de mostre biologice.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.