16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Percheziţii de amploare într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 2.000.000 de lei
Percheziţii de amploare într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 2.000.000 de lei

La această oră, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice efectuează 46 de percheziţii în 10 judeţe - printre care şi Galaţi - şi în Bucureşti, la sedii şi puncte de lucru ale unor firme, precum şi la locuinţele unor persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 2.000.000 de lei, prin evaziune fiscală. Vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere.
”La data de 10 mai a.c., 76 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Mureş, Hunedoara, Buzău, Caraş-Severin, Ilfov, Braşov, Iaşi, Galaţi, Harghita, Teleorman, precum şi din municipiul Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează 46 de percheziţii la sedii şi puncte de lucru ale unor societăţi comerciale şi la locuinţele reprezentanţilor legali ale acestora. Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, se arată în comunicatul DIICOT.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 – 2016, reprezentanţii unui agent economic din judeţul Mureş ar fi efectuat livrări de bunuri şi servicii, fără a le înregistra în evidenţa contabilă, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
De asemenea, în perioada 2014-2016, societatea din Tîrgu Mureş ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi de achiziţie de bunuri de la mai multe societăţi de tip „fantomă”, prin care ar fi obţinut deduceri fiscale ilegale.
Prejudiciul adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 de lei. 6 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele urmând să fie conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale.


Articole înrudite