05 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Nu sunt mulţumit de atitudinea echipei”
„Nu sunt mulţumit de atitudinea echipei”
Oţelul va intra de astăzi în linie dreaptă cu pregătirile pentru noul sezon, care pentru noi va debuta pe 23 aprilie, la Bucureşti, în Regie. Gălăţenii au disputat miercuri seară ultimul amical din cantonamentul din Germania, în compania unui adversar exotic, formaţia Al Ahli Jeddah din Arabia Saudită. Fără să-şi mulţumească şefii, ai noştrii au obţinut totuşi o remiză, după ce au condus cu 1-0, prin reuşita lui Răzvan Ochiroşii, din min 32. Saudiţii nu s-au lăsat mai prejos şi peste doar patru minute au restabilit egalitatea. Rezultat final: FC Oţelul Galaţi - Al Ahli Jeddah 1-1 (1-1). „Neamţul” a început partida cu următorul 11: Grahovac - Cârjă, Sârghi, Sg. Costin, Cucu - Neagu, Giurgiu - Iorga, Elek, Ochiroşii - Borbely. În cel de-al doilea mitan au fost introduşi toţi jucătorii care au făcut deplasarea în Germania: Abraham, Paraschiv, Sălăgeanu, Sipovici, Viglianti, Giurgiu, Pena, Buş, Levnaici, Avram, Cojoc, Petean. „Al Ahli a demonstrat că este o echipă bună, interesantă, iute, care pasează foarte bine şi care ne-a pus destule probleme. Egalul este conform jocului, însă nu sunt mulţumit de atitudinea echipei noastre. Ne trebuie mai multă determinare, mai mult nerv, pentru că se apropie competiţia oficială. Nu putem spune că e o dramă că e o dramă că am făcut egal, dar aştept altceva de la jucători”, a declarat „Munti”.

O zi liberă

Sezonul 2010-2011 în Liga I bate la uşă. Roş-alb-albaştrii au ajuns în Galaţi aseară, după miezul nopţii, astăzi au primit o zi liberă, iar sâmbătă după-amiază vor efectua un antrenament la baza proprie. Oţelul va juca în runda inaugurală pe terenul unei nou promovate, Sportul Studenţesc.


Articole înrudite