La nivelul județului Tulcea până în prezent nu au fost semnalate situații speciale în ceea ce privesc persoanele ce vin în țara noastră prin punctul de trecere RO – RO, Isaccea – Orlovka.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea împreună cu toate structurile statului român implicate în gestionarea situației actuale au fost prezente încă de la sosirea primilor cetățeni străini pe teritoriul nostru acordând asistență și îndrumare.
Până la acest moment atât ISU Delta Tulcea cât și structurile Ministerului de Interne au acordat sprijin pentru 12 adulți și 13 copii care au solicitat un loc de cazare și împreună cu mai multe persoane si societăți comerciale le-a fost asigurată hrană caldă. Precizăm că până la acest moment aceștia nu au solicitat în mod oficial o formă de protecție a statul român declarând că sunt în tranzit.
Totodată în cursul nopții trecute un grup de 27 de studenți tunisieni au cerut ajutorul autorităților române de a fi cazate în județul Tulcea, urmând ca în perioada imediat următoare, împreună cu abasada Tunisiei în România să fie preluați din Tulcea pentru a fi duși cu o cursă specială în țara natală. Imediat după rezolvarea acestei situații salvatorii au preluat un alt grup format din 40 de persoane, copii și adulți ce au fost transportați la un internat din municipiul Tulcea.
Pentru că trecerea frontierei de stat se face cu ajutorul unui bac, afluxul persoanelor prin punctul vamal este unul ciclic, drept pentru care s-a impus ridicarea a 17 corturi ce sunt folosite ca punct de staționare, triere, așteptare până când sunt rezolvate formalitățile vamale și alte 4 pentru depozitarea alimentelor primite de la persoane fizice ori juridice. S-a luat această decizie la ordinul Inspectorului Șef care a coordonat permanent situația la fața locului.
Atât ISU Delta Tulcea cât și instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt permanent în strânsă legătură și colaborează pentru ca persoanele greu încercate să treacă mai ușor prin aceste momente, informează ISU Delta Tulcea.