03 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Facultatea de Litere din Galaţi, împreună cu Biblioteca „V.A. Urechia” şi Editura Univers Enciclopedic organizează un important eveniment editorial, în cadrul căruia vor fi prezentate publicului gălăţean patru lucrări: Gramatica de bază a limbii române – lucrare elaborată de un colectiv de specialişti din cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române şi publicată la Editura Univers Enciclopedic; Eşti cool şi dacă vorbeşti corect – lucrare realizată de o echipă de cercetători ai Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, ca un amplu proiect de colaborare între Academia Română, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi Consiliul Naţional al Audiovizualului, şi publicată la Editura Univers Enciclopedic; Rodica Zafiu, 101 cuvinte argotice, Editura Humanitas, 2010; Marius Sala, 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create, Editura Humanitas, 2010.
Evenimentul va avea loc în sala Eminescu a Bibliotecii „V.A. Urechia”, vineri, 25 martie, începând cu ora 10. La eveniment vor fi participa, în calitate de autori, Academician Marius Sala şi cercetător şt. dr. Marina Rădulescu Sala. Prezentările vor fi făcute de prof. dr. Ioan Cârâc, conf. dr. Doina Bejan, lect. dr. Gina Necula, lect. dr. Mihaela Cârnu, lect. dr. Nicoleta Crânganu, lect. dr. Ionel Apostolatu, asist. dr. Cătălin Enică şi Asist. dr. Oana Cenac.

Articole înrudite