Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit, în posesia a doi cetăţeni din Republica Moldova, trei cărţi de identitate româneşti care s-au dovedit a fi false.
"În data de 05 mai 2022, în jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru a intra în România, pasagerii unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului şi persoanelor, ocazie cu care, în căptuşeala portmoneului unui bărbat, cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 40 de ani, a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele şi fotografia acestuia. Totodată, în încălţămintea unui alt pasager, cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani, au fost descoperite două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe una dintre ele fiind imprimate datele şi fotografia persoanei în cauză, iar pe cea de a doua, cele ale unei persoane de sex feminin. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor descoperite, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false", potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Cei doi bărbaţi au declarat poliţiştilor de frontieră că documentele le aparţin, primul l-a procurat de la o persoană necunoscută din Chişinău, plătind suma de 200 de euro, iar cel de-al doilea a afirmat că cele două cărţi de identitate au fost cumpărate de către un prieten care se află în Germania. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.