16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brăila: Maşină de poliţie arsă 100%, la Tufeşti
Brăila: Maşină de poliţie arsă 100%, la Tufeşti

Luni, 11 iulie 2022, în jurul orei 12.00, şeful de post al P.P.C. Tufeşti, în timp ce se afla în serviciu, pe un drum agricol, în extravilanul comunei Tufeşti, a constat faptul că de sub autospecială iese fum, moment în care a oprit-o şi a ieşit din aceasta. Incendiul s-a extins rapid, iar autospeciala a ars în totalitate, în urma evenimentului rezultând doar pagube materiale.
La nivelul I.P.J. Brăila a fost declanşată o cercetare administrativă în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei izbucnirii incendiului şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, totodată fiind întocmit şi un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă.


Articole înrudite