23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Câteva mii de tineri din Marea Britanie cu vârsta sub 25 de ani, intervievaţi de Institutul de Statistică şi Ministerul Muncii, consideră că bătrâneţea începe la 54 de ani, iar tinereţea se sfârşeşte la 32 de ani, relatează ziarul Daily Mail, preluat de La Repubblica sâmbătă.
„Începutul vârstei a treia este în continuare în mod convenţional stabilit la 65 de ani, dar în realitate astăzi devii bătrân în deceniul care precede, în medie, sfârşitul vieţii, şi anume la peste 75 de ani”, a relevat Niccolo Marchionni, profesor de Geriatrie la Universitatea din Florenţa.
„Din experienţa mea - adaugă Marchionni - în faţa unei populaţii vârstnice active, dar şi puternic afectată de bolile degenerative, am văzut că bătrâneţea începe atunci când dispare nevoia de a face ceva. Atunci când scade interesul faţă de alţii şi faţă de lume, când depresia, care, din păcate, este un tovarăş fidel în ultima parte a vieţii, are câştig de cauză. Aici sunt fundamentale reţelele de sprijin: familia, prietenii'”.
Dacă aşa cum arată statisticile, femeile trăiesc în medie 84 de ani, iar bărbaţii 79 de ani, cum se face că un tânăr de 25 de ani ''percepe'' drept bătrână o persoană de numai 54 de ani, iar la 32 ani nu se mai consideră tânăr?
„Un tânăr percepe drept bătrâni pe cei care sunt din punct de vedere generaţional departe de el”, explică Alessandro Rosina, demograf la Universitatea Catolică din Milano.
În opinia lui Marchionni, „fiecare epocă îşi are vârsta sa a treia - 40 de ani pentru romanii antici, pragul pentru a putea fi numiţi senatori, în timp ce în Imperiul austro-ungar bătrâneţea sosea la 65 de ani, vârsta de pensionare a oficialilor”.
Cei cu diplomă universitară trăiesc în medie cu şapte ani mai mult decât cei cu diplomă de liceu, ceea ce arată că a avea pasiuni şi angajamente îţi prelungeşte viaţa, spune Rosina.


Articole înrudite