Doi farmacişti s-au lovit cu pumnii şi picioarele, în ciuda faptului că se aflau în timpul programului de lucru. Au intervenit jandarmii tulceni.
Ieri, în jurul prânzului, un apel la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 a solicitat intervenţia jandarmilor tulceni la una din farmaciile din municipiul Tulcea.
Apelul a fost efectuat de către farmacista şefă, care a solicitat sprijinul jandarmilor, sesizând că doi colegi, pe fondul unor neînţelegeri, se lovesc reciproc cu pumnii şi picioarele.
Jandarmii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au identificat un bărbat, în vârstă de 51 de ani, care prezenta zgârâieturi la nivelul feţei, declarând că a avut un schimb de replici cu colega sa, atenţionând-o cu privire la modul în care schimbă bancnotele mai mari în bancnote mai mici. De aici nu a fost decât un pas până la jigniri, ameninţări şi lovituri între cei doi.
Femeia, în vârstă de 49 de ani, a plecat, la un moment dat, în depozitul farmaciei, însă a fost urmată de către colegul acesteia, care a declarat că a fost atacat de femeie, aceasta provocându-i cu unghiile mai multe zgârâieturi la nivelul feţei. Cei doi şi-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele, fiind necesară intervenţia jandarmilor, întrucât nimeni nu a reuşit să-i despartă pe cei doi.
Cei implicaţi în scandal au refuzat acordarea de îngrijiri medicale.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe.