16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Arestat pentru tâlhărie într-o casă de schimb valutar
Arestat pentru tâlhărie într-o casă de schimb valutar

Un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Brăila, a fost arestat preventiv pentru tâlhărie. Astfel, luni, 07 octombrie 2019, în jurul orei 14.00, poliţiştii au fost sesizaţi de către un brăilean cu privire la faptul că un bărbat necunoscut i-ar fi sustras suma de 300 de euro unei femei, în timp ce aceasta se afla într-o casă de schimb valutar, din municipiu. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că, în momentul în care operatoarea i-a înmânat suma de bani persoanei vătămate, o femeie, în vârstă de 32 de ani, din Brăila, din spatele acesteia din urmă, un bărbat necunoscut i-ar fi smuls banii. Aceasta s-ar fi luptat cu el, reuşind să îşi recupereze suma de 80 de euro, moment în care a intervenit agentul de pază al societăţii, care l-a imobilizat pe bănuit până la sosirea echipajului de poliţie. Bărbatul a fost percheziţionat de poliţişti, asupra sa fiind găsită diferenţa de bani, respectiv cei 220 de euro. Acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, iar astăzi, 08 octombrie 2019, a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.


Articole înrudite