Patru antreprenori locali din jurul oraşului Tecuci se alătură eforturilor de organizare a primei ediţii a Concursului Internaţional de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”. Competiţia este prilejuită de împlinirea a 150 de ani de la naşterea, la Tecuci, a marelui pictor, primul academician provenit din rândul artiştilor plastici. Cei patru antreprenori, păstrători ai reţetelor tradiţionale, bazate pe produse 100% naturale, vor oferi premii deosebite laureaţilor. Aceştia sunt: Stupina Avram, Zmeură – Rubin parfumat, Lavanda – Dealul mov şi Cămara lu’ Mamaie.
Competiţia este organizată de Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci şi Asociaţia Pro Valores şi se adresează artiştilor plastici deosebit de talentaţi. Concursul se desfăşoară exclusiv on-line, iar participanţii, împărţiţi pe două categorii de vârstă, pot trimite până pe 10 noiembrie 2022, pe adresa:
Anul acesta se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Petraşcu (1872-1949), personalitate de primă valoare a artei româneşti, devenit, în 1936, primul membru al Academiei Române provenit din rândul artiştilor plastici. Absolvent al Şcolii de BelleArte din Bucureşti, şi-a continuat studiile la Academia "Julian" din Paris. După o primă expoziţie personală la Ateneul Român, a participat la expoziţiile saloanelor oficiale româneşti de la Barcelona, Paris, Veneţia, Zürich, impresionând prin cromatică şi prin forţa expresivităţii din peisaje şi scene de interior.
Concurenţii vor putea trimite lucrări inspirate de următoarele teme în care a excelat maestrul omagiat: natură statică, peisaj, nud, flori şi portret. Creaţiile premiate în urma hotărârii unui juriul condus de academicianul Mircia Dumitrescu, vor intra în colecţia Muzeului Teodor Cincu din Tecuci şi vor putea fi admitrate în cadrul unei expoziţii permanente. Trofeul Concursului „Gheorghe Petraşcu” va fi realizat de magicianul sticlei româneşti, artistul Ioan Tămâian. Premiile care îi aşteaptă pe artişti se ridică la valoarea de peste 13000 lei.
Despre cei patru antreprenori
Stupina Avram produce din 2015 miere de albine, un aliment minune, cu proprietăţi terapeutice şi pentru a avea un produs final de cea mai bună calitate, combină mierea de albine netratată termic, numai cu ingrediente naturale 100%, de calitate superioară. Astfel au apărut: mierea cu propolis, mierea cu sirop cu cătină, mierea cu scorţişoară de Ceylo, mierea cu ciocolată, care conţine pudră de cacao Criollo, mierea cu nucă sau mierea cremă.
Zmeură - Rubin Parfumat este o plantaţie de 4000 mp, înfiinţată în anul 2019 în Comuna Cudalbi Judeţul Galaţi. Antreprenorii reuşesc să transforme fructele mari şi gustoase din soiul Laska şi în gem, sirop sau vin din zmeură. Astfel pofticioşii se pot bucura o perioada mai lunga de timp de aroma parfumată de zmeură produsă la Cudalbi.
Lavanda – Dealul mov sau cultura de lavandă de lângă Tecuci, care începând cu anul 2014 a schimbat de destinul a doi oameni. Din minunea mov, prin distilare în curent de vapori, producătorii obţin ulei esenţial pur şi apă florală de lavandă. De asemenea, fiind pasionaţi şi de frumuseţea lucrului manual, lavanda le oferă posibilitatea de a strânge toată mireasma ei în săculeţi dolofani, perne decorative umplute cu florile mov, iar pentru diferite evenimente realizează aranjamente din lavandă şi alte flori naturale uscate.
Cămara lu’ Mamaie este iniţiativa unor gospodari din comuna Cosmeşti, de pe malul Siretului, care pregătesc cu drag bunătăţi din curtea proprie pentru o masă cu adevărat gustoasă. Ei sunt păstrători de reţete tradiţionale româneşti, în care folosesc numai produse naturale. Pe rafturile lor se găsesc dulceţuri, gemuri, bulion, zacuscă, sosuri de roşii.
De asemenea Asociaţia Culturală „Ervant Nicogosian” va oferi un premiu special, în valoare de 2000 de lei, celui mai valoros concurent născut în afara graniţelor României, Fundaţia Pelin va onora cea mai bună lucrare din concurs tot cu un premiu de 2000 de lei, iar Ameropa Grains va oferi cadouri tuturor laureaţilor.
Regulamentul complet pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-gheorghe-petrascu-regulament/.