15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şeful Comisiei pentru apărare din Senat: Depăşirea cantităţii de muniţie prevăzută de lege, considerată contravenţie
Şeful Comisiei pentru apărare din Senat: Depăşirea cantităţii de muniţie prevăzută de lege, considerată contravenţie

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Liviu Brăiloiu, a declarat, miercuri, că este necesar ca deţinerea unei cantitatăţi mai mare de muniţie decât cea prevăzută de lege să fie considerată o contravenţie, nu o infracţiune, cum este considerată fapta în prezent, nefiind un pericol social, informează Mediafax.
„Legislaţia e puţin învechită la noi şi trebuie armonizată cu cea europeană. (...) Nu este nevoie de o cantitate mai mare decât cea prevăzută de lege. Este vorba numai că dacă depăşim această cantitate, acea faptă să nu mai fie incriminată şi să nu mai alunece pe zona infracţiunii. Este o contravenţie. Nu spune nimeni că trebuie să ai mai mult, dar dacă ai mai mult accidental este o contravenţie, nu o infracţiune, pentru că nu prezintă un pericol social. Această reglementare este adresată numai celor care au permis legal de armă şi muniţie sau au dreptul de a deţine, de a folosi şi de a purta aceste arme. Nu se referă la personae care nu au acest drept. Cine are armă, cine deţine un număr mai mare de cartuşe decât cel prevăzut de lege va plăti o amendă, adică va fi o contravenţie”, a afirmat Liviu Brăiloiu, referitor la proiectul de lege privind regimul armelor şi muniţiilor, care va fi votat luni, în plenul Senatului.

Preşedintele Comisiei pentru apărare precizează că „sunt undeva la 200.000 de deţinători de arme în România. 150.000 de vânători, mai sunt persoane care au arme prin natura funcţiei, sunt magistraţi, mai sunt demnitari care unii dintre ei au arme, cum a fost colegul meu, care avea o armă de apărare şi pază”.
De asemenea, preşedintele Cpmisiei pentru apărare din cadrul Senatului a afirmat că legea privind regimul armelor şi al muniţiilor ar trebui modificată, astfel încât orice abatere de la lege să nu mai fie considerată o infracţiune, ci o contravenţie şi persoana să fie amendată, fără să i se înregistreze un dosar penal.
„Nu cred că ar trebui să se acorde mai uşor (n.r. - permis de port armă), ar trebui să se păstreze condiţiile actuale, eu cred că sunt suficient de dure pentru a nu obţine şi de a nu acorda un permis unei personae care poate comite fapte penale sau care a avut condamnări penale, persoanelor violente, însă cred că trebuie schimbată legea, în sensul că la noi, în legislaţia noastră românească absolut orice încălcare constituie infracţiune, din orice poţi să ajungi la un dosar penal. De exemplu dacă deţii în loc de 300 de cartuşe, cât e prevăzut legal, deţii 301. Deja eşti condamnat la ani grei. Sau de exemplu dacă nu aia asigurat trăgaciul cu un dispozitiv special sau dacă nu ai făcut viza medical. Este ca şi cum vă spun dumneavoastră că dacă aveţi permis de conducere şi nu aveţi viza medical veţi fi condamnaţi. Este o contravenţie”, a adăugat Liviu Brăiloiu.

Senatorul PSD Liviu Brăiloiu a susţinut că Niculae Bădălău a fost sancţionat abuziv pentru că arma de apărare pe care o deţine nu a fost ţinută în seif, astfel că arma a fost furată din casa liderului filialei PSD Giurgiu.
„Legea la ora actuală nu specific foarte clar ce se întâmplă cu arma de apărare şi pază. Are un cadru general, se referă la condiţii de păstrare pentru arme, dar acolo avem şi arme de vânătoare şi arme de apărare. Arma de apărare o obţii tocmai pentru a o purta. La dumnealui este o situaţie special, pentru că, după cum am văzut în presă, nu avea arma în seif, însă arma nu era de vânătoare, era de apărare, avea obligaţia să o poarte la dumnealui dacă nu o ţine în seif. Dar omul era la el în casă, era 3 dimineaţa nu putea să doarmă cu arma în mână. O avea în casă, lângă el. Nu şi-a lăsat arma altundeva, era în locuinţă. Totuşi a fost sancţionat, cerd că destul de abuziv”, a declarat Liviu Brăiloiu.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi pentru modificarea art. 342 alin. (1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal prevede ca deţinerea unei cantităţi mai mari de muniţie faţă de cantitatea prevăzută de lege să se considere o contravenţie, nu o infracţiune cum prevede legea în vigoare.
„Sunt considerate contravenţii: Nerespectarea dispoziţiilor art 42 (1) şi (2), în sensul deţinerii de muniţie neaferentă armelor înscrise în permisul de armă sau deţinerii de muniţie aferentă armelor înscrise în permisul de armă într-o cantitatea mai mare decât dublul prevăzut de dispoziţiile legale”, prevede proiectul de lege. Propunerea legislativă a fost dezbătută miercuri, în plenul Senatului, urmând să intre pe ordinea de zi de săptămâna viitoare pentru a fi votată.


Articole înrudite