23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Democrat-liberalii nu se mai aventurează să apară în conferinţele de presă cu însemnele partidului ca fundal. Senatorul Necula, în privinţa căruia nici nu se mai oboseşte cineva să se dumirească dacă e de la PSD ori PDL, a început campania electorală agresivă. După ce a golit rafturile cu morcovi din supermarketul colegiului, de nu aveau oamenii cu ce să-şi facă fierturile de-ale gurii, că s-or fi terminat ăia cumpăraţi în toamnă pe care îi vindea la preţ redus pensionarilor, Necula împarte acum numere de telefon, doar-doar o mai prosti vreun pensionar. Mimând consecvenţa în intenţia de a continua fugărirea fotoliului de primar, a criticat indiferenţa autorităţilor şi refuzul de a avea „transparenţă în comunicare” în timp ce ne confruntăm cu situaţii limită. Adică, Necula vrea ca cineva să aburească la telefon gălăţenii că îi vor deszăpezi, ori alte alea. Asta în timp ce autorităţile se împiedică în găsirea soluţiilor privind deszăpezirea, săpând tunele prin dopurile de gheaţă create pe drumurile de prin judeţ; şi se dau de ceasul morţii să toarne apă prin robinetele secate. Chiar în această perioadă, protejatul lui Necula, inginerul care ocupă acum fotoliul de la prefectură, şi pe care noi l-am apreciat că se agită să readucă apa la robinet, ne-a oferit grămezi de declaraţii prin care asigura gălăţenii că vor avea apă. De bună credinţă, noi le-am oferit concitadinilor informaţiile, aşa inexacte cum ne parveniseră de la prefectul în exerciţiu. Ba l-am mai şi felicitat că se zbuciumă să găsească soluţii, ca premiu, fiindcă tot îl criticasem legat de balul Unirii şi cu alte ocazii.


Articole înrudite