22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Eugen Tomac (PMP), după acordul liderilor UE: Europa a demonstrat că rămâne unită şi e capabilă să depăşească orice criză
Eugen Tomac (PMP), după acordul liderilor UE: Europa a demonstrat că rămâne unită şi e capabilă să depăşească orice criză

Europa a demonstrat că rămâne unită şi este capabilă să depăşească orice criză, consideră liderul PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, după ce, marţi dimineaţă, liderii statelor membre UE au aprobat un plan menit să susţină economia europeană afectată de criza coronavirusului.

"Moment hotărâtor pentru Europa. Statele membre ale UE au ajuns la un acord istoric privind pachetul de recuperare şi bugetul european. Au fost negocieri dure, au existat dezacorduri majore, însă după cel mai lung summit de vară al Uniunii, 1.824 miliarde de euro vor fi direcţionaţi spre ajutorarea statelor lovite puternic de această pandemie. Pachetul include un fond de redresare de 750 de miliarde, acordaţi sub formă de credite şi împrumuturi, iar 1.074 miliarde de euro - cadrul financiar multianual pentru următorii 7 ani. Dintre aceştia, 79,9 miliarde de euro vor reveni României, bani pe care sper să îi valorificăm în totalitate. Cooperarea în astfel de momente dificile este esenţială, iar Europa a demonstrat că rămâne unită şi este capabilă să depăşească orice criză", a scris Tomac pe pagina sa de Facebook.

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că România va beneficia de fonduri europene de aproape 80 de miliarde de euro pentru proiecte precum: infrastructură, construcţia de spitale, şcoli, modernizarea marilor sisteme publice, precum şi pentru reconstrucţia economică.

"După discuţii foarte complicate, după negocieri foarte complicate, după patru zile şi patru nopţi de negociere, am obţinut pentru România o sumă impresionantă - 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene, negocieri care ne permit acum să trecem la etapa următoare. Vom folosi această sumă de 80 de miliarde pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a moderniza marile sisteme publice. Este, de asemenea, foarte important de ştiut că o parte semnificativă din aceşti bani vor fi folosiţi pentru relansare, pentru revigorare economică", a declarat Iohannis la Bruxelles, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European. (sursa Agerpres)


Articole înrudite