Vizita premierului Viorica Dăncilă la Galaţi a readus în atenţie subiectul controversat al construirii unui aeroport în zonă. Viorica Dăncilă a declarat că există mai multe soluţii pentru acest aeroport, printre care şi un posibil parteneriat public-privat, avându-se în vedere introducerea acestui aeroport într-o hotărâre de guvern. De asemenea, premierul susţine că Drumul Expres şi Centura Galaţiului sunt proiecte importante pentru această zonă, dar care au ca termen pentru proiectare şi punere în execuţie finalul lunii august. "Am solicitat domnului ministru Cuc ca licitaţia pentru proiectarea Drumului Expres Brăila-Galaţi să fie scoasă la sfârşitul acestei luni, vreau o devansare cu o lună de zile", a spus Viorica Dăncilă.
Unul dintre susţinătorii Drumului Expres, care face presiuni de ani de zile pentru realizarea acestui proiect, este preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima. Acesta este de părere că: "Drumul Expres şi podul peste Dunăre sunt proiectele de o reală necesitate pentru dezvoltarea zonei, că vrem să mai adăugăm şi un aeroport ce poate funcţiona în regim de cargo este chiar benefic pentru că aeroportul Otopeni este din ce în ce mai aglomerat de traficul aerian de pasageri şi, desigur, situat în cea mai mare aglomerare urbană. Pentru aeroportul de la Otopeni este lipsit de viitor să ţină pasul şi cu regimul cargo deoarece, trebuie să recunoaştem, pentru produsele şi piesele mici regimul de transport aerian este singurul care poate asigura un timp scurt de livrare, ţinând cont de infrastructura care asigură o viteză de deplasare inferioară mult mediei europene!".
Cristian Dima susţine că Galaţiul are nevoie stringentă de câteva proiecte de infrastructură. În primul rând, centura ocolitoare, cea care ar trebui să asigure tranzitul pe lângă municipiul Galaţi. În al doilea rând, este important să existe o legătură modernă între Galaţi şi Brăila, mai ales în contextul construirii podului peste Dunăre, cel care va reprezenta o gură de aer pentru economia locală. "Aceste proiecte mă bucur că au fost menţionate şi de premierul Dăncilă. Am văzut garanţiile oferite de Guvern în privinţa podului peste Dunăre şi sper ca finanţarea de la UE să fie aprobată cât mai curând. Însă, aceste proiecte sunt unele doar cu impact local, care ne păstrează în bula noastră. Două proiecte de infrastructură consider că sunt extrem de importante pentru Galaţi şi gălăţeni. Este vorba de Drumul Expres care să lege Galaţiul de Slobozia şi mai apoi de autostrada A2. Este necesar pentru a reduce timpul parcurs dintre Capitală şi Galaţi, dintre aeroportul Otopeni şi Galaţi. Proiectul aeroportului din Galaţi este unul care sună frumos, dar cred că altele ar trebui să ne fie priorităţile acum. Un aeroport la Galaţi ar dura mult prea mult, iar gălăţenii şi firmele din Galaţi au nevoie de acces la aeroport cât mai repede, iar scurtarea drumului spre Bucureşti este o soluţie bună. Al doilea proiect pe care îl văd ca fiind esenţial pentru zona noastră este cel al Drumului Expres care să lege Galaţiul de Focşani şi mai departe să faciliteze drumul spre vestul ţării. O infrastructură modernă oferă beneficii economice substanţiale, pot creşte atractivitatea investiţională a unei zone. Apreciez vizita doamnei Dăncilă la Galaţi şi implicarea pe care Guvernul o arată pentru proiectele din jurul nostru, însă avem nevoie de o prioritizare eficientă a acestora şi să nu mergem mai întâi pe proiecte care mănâncă timp, resurse şi care nu ştim ce impact ar avea", a declarat preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima.