Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit la controlul de frontieră, ţigări de provenienţă Republica Moldova, disimulate în trusa de scule aflată în portbagajul unui autoturism. Bunurile accizabile descoperite au fost confiscate, iar transportatorul amendat.
"În data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 13.10, la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Belgia. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, disimulate în trusa de scule aflată în portbagajul autoturismului, ţigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova", potrivit ITPF Iaşi.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Galerie de imagini, mai jos!