După ce a candidat la funcţia de preşedinte al Judeţenei PSD Galaţi împotriva lui Nica aducând multe reproşuri conducerii locale a partidului, Nicolae Marin, învins zdrobitor de Dan Nica la alegerile pentru conducerea Judeţenei, şi-a dat demisia atât din partid, cât şi din funcţia de chestor al Senatului.
"Într-o democraţie sănătoasă dezbaterea şi competiţia sunt încurajate pentru că aduc progres. Constat că dezbaterile provocate de mine în ultima perioadă în PSD Galaţi au deranjat şi am fost izolat. Pentru binele tuturor am hotărât să renunţ la calitatea de membru PSD şi la funcţia de Chestor al Senatului şi voi activa ca senator independent până când mă voi implica într-un alt proiect politic. Le mulţumesc celor care susţin demersul meu chiar dacă n-au avut curajul să vorbească, deocamdată, in public!", a anunţat Nicolae Marin printr-o postare pe Facebook.