Calendarul acestui an a adus unor români mai multe zile libere, căci, dacă tot a picat 1 decembrie joi, instituţii de stat şi chiar firme private au dat un liber suplimentar angajaţilor, astfel încât mulţi dintre aceştia s-au putut bucura de o minivacanţă de 4 zile, de joi până duminică inclusiv. Politicienii noştri au fructificat minivacanţa pentru a câştiga nişte puncte de imagine. Problema este că unii, în goana după propria mediatizare cât mai amplă, au intrat în coliziune puternică, avariind bornele bazelor comunicării eficiente şi au reuşit să se situeze pe podiumul proastei imagini. Prefectura a organizat un maraton prin judeţ prin care prefectul avea să marcheze 1 Decembrie la mai multe monumente de prin judeţ, ignorând complet organizarea unei ceremonii în municipiul reşedinţă. Nouţii angajaţi ai Prefecturii, aciuaţi prin birouri oficiale, s-au dat de ceasul morţii pentru a convinge jurnaliştii ca de la îngânarea nopţii cu primele şuviţe de lumină să purceadă în fugă pe urmele prefectului prin judeţ. Dacă în anii anteriori vestitul Renato ţinea bine frâiele calului care conducea şareta cu cei doi actori ce îi reprezentau pe Elena Doamna şi Alexandru Ioan Cuza (căci mama domnitorului a locuit în urbea noastră pe parcursul vieţii), în acest an nouţele oficialităţi de la conducerea Prefecturii nu or mai fi dorit să menţină legătura cu Renato. Să le fi fost frică să nu îi calce acesta cu tot cu cal şi roţi pe politicienii locali, prezenţi câtă frunză şi iarbă la ceremonial, unde se prindeau în Hora Unirii? S-au poate că actuala putere nu a mai vrut horă cu toţi liderii de partide, preşedinte CJ, consilierii locali, judeţeni etc.?
Însă onoarea urbei a fost spălată de militarii care au defilat pe străzile Galaţiului. Drept e că au dat onorul lui Chebac, ceea ce a stârnit amuzament şi comentarii cât cuprinde... dar măcar au serbat şi concitadinii noştri Ziua naţională, nu-i aşa?!
Prefectul Paul Florea şi-a lăsat în schimb nostalgiile liberale să se exprime: de dorul Galei premiilor PNL, simpaticul ex-inginer combinist obişnuit să intre în „câmpul muncii” de la primele ore ale zilei a ţinut să îşi adune „personalităţile oraşului” la un bal unde să îi premieze şi el, că acum poate! Drept e că ageamiul de la comunicare care a ticluit programul de 1 Decembrie al Prefecturii a reuşit să menţioneze că accesul la premierea cu pricina se face doar pe bază de invitaţie, care nu este transmisibilă.
Aţi ghicit! De 1 decembrie, între orele 6 şi 8 dimineaţa, prefectul s-a trezit făr' de jurnalişti în jurul său, drept pentru care s-a apucat să îi sune personal ca să îi chestioneze în privinţa absenţei la vizitarea judeţului. Desigur, nici jurnalişti cu funcţii, nici debutanţii nu au dat buzna la premierea de la Prefectură. Căci doar nu fuseseră invitaţi, ba mai mult, li se spusese limpede, conform programului, că nu au de ce să se înghesuie printre „personalităţile” urbei. Cu toate acestea, o echipă a unei televiziuni a fost trimisă să imortalizeze momentul. Ce bine e când politicul îmbracă haina mogulismului de presă... aşa mai apare omul în faţa publicului plebar să se dea important că se autopremiază. Deci premiul pentru corijenţă în imagine şi comunicare îl câştigă, evident, Prefectura.
UNPR-iştii şi-au adunat efective din toate judeţele Regiunii de dezvoltare 2 Sud-Est în urbea noastră, Dobre s-a ofuscat pentru că onorul a fost acordat preşedintelui CJ şi nu prefectului iar Toader a mulţumit opoziţiei că, după ce i-a blocat timp de 7 săptămâni legea asistenţei sociale, şi prin Geoană, acum le-a oferit drum liber prin Senat. Toader a mai apreciat amendamentele opoziţiei ca fiind nişte pretenţii nesustenabile, menite doar „să ne chinuie pe noi”. Deh... politică!