24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România va organiza Campionatul Mondial Felin 2025
România va organiza Campionatul Mondial Felin 2025

Weekendul trecut, la Campionatul Mondial Felin 2024 din capitala Norvegiei, cinci pisici din România au fost desemnate Best in Variety, adică cele mai frumoase din lume la varietatea lor de culoare. Alte patru s-au calificat în finală.
România a preluat la Oslofjiord Arena, ştafeta organizării în 2025 a Campionatului Mondial Felin - „FIFe World Winner Show”, cea mai importantă competiţie felină din lume.
În fiecare an, cele mai frumoase şi valoroase pisici din întreaga lume participă la acest concurs pentru a obţine titlul de Campion Mondial.
Dintre cele peste 1.000 - 1.500 de pisici care intră în competiţie, doar 34 obţin acest titlu prestigios.
Interesul internaţional uriaş de care se bucură acest eveniment a condus, în numai câteva ore de la finalizarea ceremoniei de marţi, la epuizarea tuturor camerelor disponibile ale hotelului Pullman din Bucureşti, hotelul oficial al evenimentului.
Campionatul Mondial Felin 2025 - FIFe World Winner Show - se va desfăşura în zilele de 25 - 26 octombrie 2025, în Bucureşti, la Pavilionul Central Romexpo, informează Federaţia Naţională Felinologică Română.


Articole înrudite