Bulgaria vrea să ajungă până în 2020 la un număr anual de turişti străini de 9 milioane, iar în următorii 10 ani numărul acestora să crească la 12 milioane, potrivit unei strategii naţionale pentru dezvoltarea sustenabilă a turismului aprobată luni de guvern, transmite Novinite.
Bulgaria a atras anul trecut circa 7 milioane de turişti străini. Potrivit analizelor efectuate, Bulgaria este atractivă în rândul străinilor pentru turismul cultural, de spa şi montan. Autorităţile vor dezvolta totodată turismul religios, ecoturismul şi turismul în zonele viticole, a explicat Branimir Botev, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Astfel, bulgarii au reuşi să atragă turişti străini cât întreaga polulaţie a ţării, estimată la circa 7 milioane de persoane. Pentru comparaţie, românii stau de patru ori mai prost la acest capitol. Conform ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică, în 2013, numărul turiştilor străini înregistraţi în unităţile de primire din România (hoteluri, moteluri, pensiuni, hosteluri, campinguri etc.) a fost de 1.714.500.
"Toate analizele au arătat că Bulgaria are o mare şansă să devină o destinaţie turistică populară, iar veniturile acestei industrii ar putea creşte cu cel puţin 30%-40% în următorii 15%", a spus Botev.
Guvernul de la Sofia va aloca 10 milioane de leva (5 milioane euro) pentru promovarea Bulgariei ca destinaţie turistică.
În luna aprilie, Botev mai declara că, datorită dezvoltării dinamice a turismului, litoralul bulgăresc va avea nevoie de minim 100.000 de angajaţi experimentaţi pentru sezonul de vară.
"Sunt multe universităţi din ţară care oferă pregătire în turism internaţional pentru studenţii bulgari şi străini, proveniţi din aproape 17 ţări" a arătat el.
Botev a precizat că turismul din Bulgaria este privat în proporţie de 100% şi a adăugat că 45.000 de studenţi bulgari studiază în străinătate, obiectivul autorităţilor fiind ca majoritatea acestora să revină în ţară pentru a aplica cunoştinţele dobândite.