Relaţiile României cu Rusia în domeniul gazelor naturale au început încă din anul 1980, de pe vremea fostei URSS, când ţara noastră a demarat pentru prima dată importurile, România fiind anterior independentă faţă de sursele externe. În 1980, România a importat doar 1,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale. De atunci, cantităţile au crescut progresiv, pe măsură ce producţia internă a scăzut, iar industria devenea tot mai mult energofagă. Astfel, în anul 1985 s-a ajuns la importuri de 2,5 miliarde de metri cubi, în 1987 la 3,2 miliarde de metri cubi, pentru ca în anul Revoluţiei, în 1989, România să importe nivelul maxim din Rusia: 7,4 miliarde de metri cubi.
Ţara noastră s-a mai apropiat de aceste cantităţi abia în anii 1995 şi 1996, când Rusia furniza 6 miliarde, respectiv 7,1 miliarde de metri cubi de gaze.
Începând cu anii 2000, România a avut o relaţie mult mai complexă cu Gazprom, mai ales după ce ţara noastră nu a mai importat direct gaze, ci prin intermediari agreaţi de gigantul rus.
Gazprom a vrut să preia întâi de toate Petrom, atunci când compania a fost scoasă la privatizare. În octombrie 2003, grupurile OMV şi Gazprom au negociat un pact secret pentru a cumpăra Petrom, aflată atunci în plin proces de privatizare. Planul era ca OMV să rămână cu petrolul şi benzinăriile. Activitatea de gaze ar fi trebuit să fie preluată de către Gazprom şi Marco Group, un holding controlat de oligarhul Vitali Matsitsky, care deţine în România combinatul Alro. Numai că ideea nu a fost continuată, iar OMV a depus singură oferta şi, în final, a câştigat licitaţia pentru compania românească de stat.
Următorul moment a fost în anul 2005, când Romgaz, cea mai profitabilă companie de stat, fusese pusă pe lista de privatizări.
În luna mai 2006, Gazprom îşi declară oficial interesul pentru cumpărarea Romgaz. Numai că în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se decide sistarea privatizărilor.
În 2009, Adriean Videanu, ministrul Economiei a făcut o vizită istorică la Moscova, de unde se întoarce cu o serie de promisiuni din partea Gazprom. „Parteneriatul“ prevedea înfiinţarea unei companii mixte Romgaz-Gazprom, fiecare cu părţi de câte 50%. României i se propusese „participarea la South Stream“. Numai că, tot în acel moment, acelaşi lucru se propusese şi Turciei şi Bulgariei. South Stream a continuat prin Bulgaria, ruşii semnând cu autorităţile de la Sofia o multitudine de contracte energetice.
