17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Salariaţii APIA cer uniformizarea salariilor la nivel de agenţie
Salariaţii APIA cer uniformizarea salariilor la nivel de agenţie

Membrii Sindicatului Naţional APIA îşi manifestă profunda dezamăgire cu privire la blocarea proiectului de lege 10/2023, constând în uniformizarea salarizării personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, şi transmit că vor demara proteste pe perioadă nedeterminată, dacă documentul va fi respins.
"Personalul din teritoriu al agenţiei beneficiază în acest moment de drepturi salariale mai mici comparativ cu personalul din aparatul central APIA, iar cerinţa salariaţilor APIA din teritoriu a fost să beneficieze de salarii similare cu cele ale personalului din aparatul central APIA, astfel îndreptându-se eroarea făcută odată cu aplicarea Legii salarizării 153/ 2017. Salariaţii APIA insistă să se înţeleagă că nu este vorba de majorare salarială ci de uniformizarea salariilor la nivel de agenţie", se menţionează într-un comunicat al sindicatului.
În cazul respingerii proiectului de lege în Camera Deputaţilor, salariaţii APIA transmit că vor fi dificultăţi în derularea optimă a activităţii, cu consecinţă iminentă a scăderii absorbţiei fondurilor europene puse la dispoziţia României, precum şi proteste conform Legii 367/2022, proteste ce vor fi desfăşurate pe perioadă nedeterminată.
În prezent, APIA gestionează peste 100 de scheme de plăţi/ măsuri şi submăsuri de plată extrem de complexe şi, anual, la centrele locale şi judeţene ale agenţiei se depun circa 850 000 de cereri de plată, cu o suprafaţă de peste 9 milioane de hectare şi, ţinând cont că structura de personal din cadrul Agenţiei este mult subdimensionată faţă de volumul şi complexitatea activităţii instituţiei, salariaţii API se consideră îndreptăţiţi să solicite continuarea procedurii legislative cu privire la Plx 10/ 2023.
Potrivit sursei citate, în cursul anului 2022, conturile APIA au fost alimentate cu suma de 15,824 miliarde lei (FEDR/FEGA/FEADR/BN1/BN şi Cheltuieli administrative), din care: 95,83%, respectiv 15,164 miliarde lei reprezintă alocare financiară destinată susţinerii/finanţării sectorului agricol, inclusiv sumele virate de AFIR pentru măsurile delegate (FEADR şi cofinanţare); 4,17% (660,496 milioane lei) cheltuieli administrative, respectiv 3,44 %, în sumă de 544,247 milioane lei - Agenţia a asigurat plata integrală a drepturilor salariale pentru 4523 de angajaţi, 0,52 %, în sumă de 81,931 milioane lei cheltuielile necesare pentru bunuri şi serviciile aferente întreţinerii şi funcţionării instituţiei, 0,19%, în sumă de 29,988 milioane lei - fonduri alocate pentru finalizarea obiectivelor de investiţii demarate, dotări, implementarea în sistemul informatic a tuturor cerinţelor impuse de legislaţia CE privind autorizarea, controlul, plata, contabilizarea şi raportarea cheltuielilor, 0,03% alte cheltuieli, în sumă de 4,328 milioane lei - fond de handicap. (sursa Agerpres)


Articole înrudite