Studiul arată că angajaţii din România lucrează aproximativ 41 de ore pe săptămână. Ei sunt urmaţi de salariaţii din Malta, cu 40,7 ore pe săptămână şi de cei din Marea Britanie şi Luxemburg, care muncesc 40,6 ore săptămânal. Cel mai puţin lucrează angajaţii din Finlanda: în medie 37,3 ore. Cam tot atâtea ore de muncă acumulează într-o săptămână şi salariaţii din Franţa şi Irlanda. Când se pune problema odihnei, situaţia se inversează. Angajaţi în România beneficiază de numai 21 de zile de concediu, fapt ce ne situează în coada clasamentului european. Dintre toate ţările Uniunii doar Cipru şi Estonia stau mai rău decât noi. Angajaţii din aceste ţări au numai câte 20 de zile de concediu pe an. La polul opus sunt Germania şi Danemarca, unde angajaţii stau în concediu 30 de zile în fiecare an.
Doi din cinci români muncesc peste 40 de ore pe săptămână
Vor, nu vor, românii muncesc şi peste program. Doi din cinci lucrează peste 40 de ore săptămânal, potrivit unui raport întocmit de Eurofound. Doar grecii şi cehii ne întrec la acest capitol, iar cu slovacii suntem pe picior de egalitate. Statisticile arată că 45% dintre greci şi 41% dintre cehi rămân la serviciu şi după orele de program. Dacă luăm în calcul şi ţările care nu fac parte din Uniunea Europeană, Turcia conduce detaşat, 71% dintre angajaţii de aici spun că lucrează peste 40 de ore pe săptămână. La polul opus se află olandezii. Peste o treime dintre ei recunosc că muncesc sub 30 de ore pe săptămână. În schimb, jumătate dintre suedezi susţin că, lunar, li se întâmplă să stea la serviciu peste zece ore pe zi. Doar un sfert dintre români fac asta şi doar unul din cinci spun că cel puţin o dată pe lună i se întâmplă să-şi petreacă nopţile la locul de muncă.
Studiu Eurofound a fost realizat în acest an, în 34 de ţări, pe un eşantion de 43.816 persoane.