22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România este foarte preocupată de buna absorbţie a fondurilor europene în domeniul IT&C
România este foarte preocupată de buna absorbţie a fondurilor europene în domeniul IT&C

România este foarte preocupată de buna absorbţie a fondurilor europene în domeniul IT&C (tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor) atât în actuala perioadă de programare, cât şi în cea viitoare, între 2014-2020, a afirmat la Bruxelles, ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, după întrevederea avută miercuri, la Bruxelles, cu comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes.
"Am avut o întâlnire foarte bună cu noul ministru pentru societatea informaţională, domnul Alexandru-Răzvan Cotovelea, şi mi-a părut bine să întâlnesc un alt ministru pasionat, care crede în realizarea pieţei unice a telecomunicaţiilor", a menţionat, la rândul său, comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, după întrevederea cu ministrul român.
"Am avut elemente importante de menţionat care, din fericire, sunt toate de bun augur: care este filosofia şi dimensiunea pragmatică a agendei digitale pentru România, programarea fondurilor europene pentru perioada 2014 — 2020, faptul că am recuperat întârzierile în ceea ce priveşte implementarea fondurilor europene şi a proiectelor europene finanţate pe domeniul IT&C din 2007 până în 2013", a declarat pentru presa română Răzvan Cotovelea. În cadrul întrevederii de la Comisie, ministrul a prezentat şi activităţile referitoare la securizarea reţelelor informatic şi proiecte care privesc stimularea sectorului privat din domeniul IT din România.
"Trebuie să venim şi să consolidăm această dinamică şi să sprijinim dezvoltarea sectorului IT&C în România. A fost, din punctul meu de vedere, o încununare a eforturilor pe care le-a făcut guvernul în ultima perioadă, în special dl ministru Nica, dar şi în cele 7 — 8 săptămâni de când am preluat acest mandat, fapt care a impresionat înaltul reprezentant european şi a dat o notă bună în relaţia pe care România o are cu Comisia Europeană", a adăugat el.
Răzvan Cotovelea a mai amintit că România a făcut 'progrese mari în ceea ce priveşte lansarea în mod real a implementării proiectului Ro-NET, care are finanţare de 84 de milioane de euro pe 783 de zone'.
„Nu pot da acum detalii, este posibil să avem o continuare a acestui proiect şi în exerciţiul financiar următor, pentru că noi credem cu tărie la nivel naţional, dar şi la nivel european, că intervenţia in infrastructura de comunicaţii şi în infrastructura de internet ajută dezvoltarea socio-economică şi dinamizează dezvoltarea sectoarelor economice în orice domeniu", a arătat ministrul.


Articole înrudite