24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
România cumpără 18 drone Bayraktar TB2
România cumpără 18 drone Bayraktar TB2

Ministerul Apărării solicită acordul parlamentului pentru achiziția 18 sisteme UAS Bayraktar TB2 inclusiv pachetul de suport logistic inițial și echipamente specifice de instruire și antrenament, la un preț estimativ de 300 de milioane de dolari, se arată într-un document înaintat Parlamentului României.
„Achiziția sistemelor de aeronave bară echipaj uman la bord (UAS) Bayraktar TB2 are în vedere implementarea Țintelor de Capabilități repartizate României în cadrul procesului NATO de planificare a apărării. De asemenea, contribuie la realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei României până în anul 2040. Astfel, prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale Armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului XXI, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere situațională extinsă și o putere de foc mărită”, se arată în documentele aferente solicitării de cumpărare.
Valoarea contractului de achiziție a fost estimată la 300 milioane USD, pe baza datelor de fundamentare colectate până la acest moment, valoarea exactă urmând a fi stabilită în urma derulării procedurii de achiziție.


Articole înrudite