25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Peste 100 de companii active în România au donat pentru combaterea pandemiei COVID-19
Peste 100 de companii active în România au donat pentru combaterea pandemiei COVID-19

Peste 100 de companii anunţaseră la finalul lunii martie demersuri de sprijin al sistemului sanitar în lupta împotriva COVID-19, în valoare de peste 12 milioane de euro, estimează reprezentanţii Asociaţiei pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR).
Potrivit unui comunicat remis Agerpres, cele mai mari donaţii în bani au fost anunţate de către: Hidroelectrica (aproximativ 2 milioane euro), Romgaz (1,1 miloane euro), OMV Petrom şi Banca Transilvania (1 milion euro), Philip Morris (sub 1 milion euro), Nuclearelectrica (700.000 euro), BRD, BCR şi ING (sub 500.000 euro), urmate de Orange, Mega Image, Coca Cola.
"Dintre membrii ARIR regăsim, de asemenea, ALRO, Antibiotice, BRK Financial Group, Idea Bank, Purcari, Electrica şi Teraplast", se menţionează în comunicat. Potrivit ARIR, alte companii au sprijinit sistemul medical prin donaţii în natură, precum flote de maşini pentru spitale, mâncare pentru personalul medical, medicamente, aparatură şi materiale medicale, produse dezinfectante, companiile fiind: Dacia, Arctic, McDonald's, Sanofi, eMAG, Unilever.
"În plus faţă de donaţiile în bani, numeroase companii listate la Bursa de Valori Bucureşti şi nelistate din sectorul energetic, bancar şi al utilităţilor au adoptat măsuri de sprijin al populaţiei. Membrii ARIR din toate sectoarele de activitate au asigurat continuitatea activităţii şi identificarea unor soluţii care să permită repornirea cât mai curând posibil a economiei", a declarat Daniela Şerban, preşedinte ARIR.
Reprezentanţii ARIR susţin că, în funcţie de sectorul din care fac parte, companiile s-au mobilizat şi au implementat măsuri de siguranţă a angajaţilor, a populaţiei şi în acelaşi timp de continuitate a afacerilor.
"În sectorul energetic au fost întreprinse acţiuni pentru a asigura branşarea locurilor de consum pentru cei veniţi din străinătate şi furnizarea fără incidente a energiei electrice. În sectorul farmaceutic, companiile au adaptat producţia pentru a răspunde nevoilor sistemului medical. Sectorul bancar a anunţat flexibilitate în sprijinul persoanelor fizice şi juridice aflate în dificultate, precum şi soluţii pentru relansarea activităţii companiilor imediat ce contextul va permite acest lucru. Alte companii au solicitat avize de la autorităţile competente pentru noi produse necesare pentru a acoperi deficitul de materiale sanitare din România", se menţionează în comunicat.
Totodată, reprezentanţii ARIR a susţinut încă de la începutul declanşării situaţiei de urgenţă necesitatea unei comunicări proactive a companiilor listate cu investitorii, din dorinţa de a oferi mai multă claritate asupra măsurilor întreprinse de companii şi impactul stării de urgenţă asupra afacerilor.
ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de a oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă.


Articole înrudite