18 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Paradă militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României
Paradă militară la Bucureşti, de Ziua Naţională a României

Peste 1.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi aproximativ 120 de mijloace tehnice, dintre care 40 de aeronave, vor participa joi, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcului de Triumf, din Bucureşti.
La Parada militară vor defila şi aproximativ 150 de militari străini, în cadrul unor detaşamente din  Belgia, Franţa, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Portugalia, Statele Unite ale Americii şi Ţările de Jos, precum şi militari reprezentând ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României şi aproximativ 25 de mijloace tehnice, inclusiv aeronave de luptă din Canada, Italia, Spania şi Statele Unite ale Americii.
La începutul ceremoniei se va intona Imnul Naţional al României, concomitent cu executarea a 21 de salve de tun, urmat de depunerea unei coroane de flori de către Preşedintele României, Klaus Iohannis, în memoria eroilor români căzuţi pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc, şi de păstrarea unui moment de reculegere.
Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii în unele garnizoane în care sunt dislocate unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului naţional vor desfăşura ceremonii militare.
De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz, informează Ministerul Apărării Naţionale.


Articole înrudite