23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aflat vineri într-o vizită la Galaţi, preşedintele PNL Crin Antonescu a exprimat lipsa optimismului ce răzbate din tabăra galbenă privind rezultatul moţiunii de cenzură depusă contra Guvernului Boc, după asumarea răspunderii pe Legea Educaţiei. Antonescu a declarat: „Aşa cum am spus şi în legătură cu cealaltă moţiune de cenzură, nu înseamnă că suntem foarte optimişti în privinţa rezultatului. Faptul că Guvernul Boc a anunţat, înainte de a se şti rezultatul celeilalte moţiuni de cenzură, că a doua zi îşi va angaja răspunderea pe Legea Educaţiei, este dovada evidentă că este nota de plată politică pentru UDMR. Noi avem, oricum, foarte multe obiecţii în legătură cu capitole şi articole ale legii şi, ca atare, împreună cu PSD am depus moţiunea de cenzură”.
Din tabăra PSD, Dan Nica a etichetat Legea educaţiei drept „o stupizenie, dacă nu chiar o prostie: modifică ciclurile de învăţământ, definitivatul, bulversează complet învăţământul”. Social democratul a adus două argumente pentru care Legea nu putea fi asumată prin răspundere guvernamentală: nu este o excepţie, pentru că afectează majoritatea românilor, şi, conform regulamentului Senatului, un proiect de lege nu poate fi retras dacă a început dezbaterea pe el. Funeriu l-a criticat şi pe ministrul Învăţământului, promovând o etichetă care i-ar fi fost atribuită de foarte multe persoane, cea de „gropar al învăţământului românesc”.
Crin Antonescu a adăugat că este aşteptată să se pronunţe pe parcursul acestei săptămâni decizia Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea procedurii de angajare a răspunderii pe acest proiect de lege iar pe de altă parte în comisia de specialitate a Senatului lucrările pe Legea Educaţiei continuă. Nica amintea precedentul creat de Curtea Constituţională cu un an în urmă, pe aceeaşi lege, atunci verdictul dat fiind cel de neconstituţionalitate.

Cum vor vota minorităţile şi democrat liberalii?

Dan Nica a comentat: „Probabil că electoratul maghiar le-a cerut parlamentarilor să nu se întoarcă în colegiu fără a se rosti „Mureş şi Tisa” în ungureşte”.
Iar Antonescu a făcut apel la conştiinţa parlamentarilor de la minorităţi: „Este o nouă probă de conştiinţă pe care o dau în primul rând parlamentarii din Ardeal, dar eu nu aş reduce numai la asta, pentru că o dau şi parlamentarii care provin din învăţământ, din mediul universitar, cei care au luptat pentru autonomia universitară, care este atacată în această lege şi trebuie apărată.
Aşteptăm mai mult de la conştiinţa acestor parlamentari, nu sunt atât de optimist, dar trebuie să mizăm pe asta doar pentru că nu există alte şanse”.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca PDL să repete modalitatea de vot de la moţiunea precedentă, Antonescu a declarat: „Puteam să pariez. Probabil că începutul este greu. S-ar putea ca parlamentarilor PDL să li se impună ca de acum încolo în orice vot de felul acesta să nu mai voteze şi să meargă la ministere să-şi rezolve problemele pe care le mai au de rezolvat şi le mai pot rezolva cât mai sunt în Parlament, pentru ei, pentru familiile lor, pentru clienţii lor”.


Articole înrudite