Reducerea salariilor la companiile de stat nu a fost încă abordată în cadrul discuţiilor dintre autorităţi şi delegaţia Fondului Monetar Internaţional, a declarat joi dimineaţă reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, la intrarea delegaţiei conduse de Jeffrey Franks, la discuţiile cu ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton. Delegaţia FMI şi echipa ministrului Economiei, Ion Ariton, vor mai discuta despre modul în care au fost realizate obiectivele stabilite cu FMI şi problemele legate de cooperarea în următoarele săptămâni.
Mihai Tănăsescu a precizat că "încă nu au fost discutate problemele reducerilor salariale la companiile de stat subordonate MECMA, dar am abordat într-un sens mai larg aspecte privind restructurarea companiilor de stat şi diminuarea salariilor trebuie făcută într-un context mai amplu, iar în prezent suntem încă în faza de monitorizare a companiilor de stat. Cel mai important este că vedem o creştere a eficienţei dar progresele încă sunt minime", apreciază Mihai Tănăsescu.
Referitor la reducerile de personal prevăzute pentru 2010, Mihai Tănăsescu a precizat că nu există date care să modifice parametrii stabiliţi în luna septembrie.