22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, a declarat la RFI că opoziţia va face tot posibilul pentru demiterea Guvernului condus de Emil Boc, dar a precizat, legat de şansele moţiunii de cenzură: "Câinele nu pleacă din măcelărie şi parlamentarul din Parlament".
"S-ar putea ca după zicala aia «Câinele nu pleacă din măcelărie şi parlamentarul din Parlament», să le fie frică parlamentarilor PD de eventuale alegeri anticipate şi din cauza asta, să voteze împotriva moţiunii şi ei şi alţii din actuala coaliţie, ca să-şi păstreze mandatele", afirmă preşedintele PNL Bucureşti, citat de RFI. El afirmă că Guvernul s-a dovedit incapabil să conducă ţara în timpul crizei şi chiar a agravat efectele acesteia în România. "Clientela politică a PD prosperă foarte mult, pentru că e conectată la banul public, care în loc să se regăsească în investiţii utile pentru ţară, în autostrăzi, în construcţii, reabilitare termică a clădirilor, ajunge în buzunarele clientelei politice, în cantităţi mult prea mari şi sigur că lucrul acesta face ca Guvernul să spună că n-are bani în buget. Dacă şi-ar arunca peste bord clientela politică, n-ar fi trebuit să taie nici salariile celor plătiţi din buget, n-ar fi trebuit să încerce să reducă sau să impoziteze pensiile, să mărească TVA-ul", susţine liderul liberal.
Moţiunea de cenzură intitulată "Moţiunea României majoritare, moţiune populară", iniţiată de opoziţie, a fost prezentată, miercuri, în plenul reunit al Parlamentului. Textul moţiunii are 14 pagini. Textul moţiunii va fi dezbătut şi votat în data de 27 octombrie, cu începere de la ora 11.00. Votul va fi secret cu bile. Pentru adoptarea moţiunii de cenzură sunt necesare 236 de voturi favorabile.


Articole înrudite